Home Materiale informative Lecţii de Viaţă Doctor Catalin Carstoveanu, un alt Pesamosca al spitalului Marie Curie, un medic...

Doctor Catalin Carstoveanu, un alt Pesamosca al spitalului Marie Curie, un medic neonatolog exceptional si un MARE OM!

Pe domnul doctor il cunoaste o tara intreaga. Nu poti sa ignori ceea ce este evident: geniul! Geniul profesional de care dispune cu modestie, dar mai ales, geniul spiritului care il anima. De la parter, pana la etajul 2, unde se afla sectia ATI nou nascuti, a fost oprit de vreo zece ori, de parinti cu copii in brate, a fost imbratisat, pupat, salutat cu caldura, intrebat, interogat, dar mai ales privit cu dragoste si cu respect desavarsit! N-am mai vazut o asemenea dovada de afectiune netagaduita pentru un om care se intampla sa fie medic, intr-un spital de copii. Acei copii fusesera salvati de domnul doctor. Le-a raspuns tuturor cu modestia de care va vorbeam si cu aceeasi caldura a omului emotional si afectuos in genere cu semenii sai, a omului caruia ii pasa si care ajuta neconditionat.

FMA: Domnule doctor, exista o preocupare din ce in ce mai mare pentru informatii care vin din sfera medicala; poate si pentru ca suntem o tara cu multi oameni bolnavi, bolnavi care cauta solutii mai intai pe internet si poate dupa aceea, la medic, daca mai ajung la medic, motivul final fiind, probabil, cel economic sau, de ce nu, cauzat de neincrederea in medicii romani sau in sistemul medical romanesc. In aceasta ordine de idei, educarea pacientului de a consulta un specialist si nu informatiile/opiniile medicale on-line pare a fi o prioritate.

” Inima Copiilorspune:

Dr. Catalin Cirstoveanu este seful Sectiei de terapie intensiva nou-nascuti de la Spitalul de copii Marie Curie din Bucuresti. Un loc in care se salveaza vieti.

Ajutati la extinderea Sectiei de terapie intensiva nou-nascuti de la Marie Curie donand 2 Euro prin SMS la 858.

Multumim!”

DR.C.: In Romania, educatia oamenilor de rand  pare ca se face, in primul rand, la televizor. Aceasta este o mare problema. Oameni bine informati la noi in tara este greu sa gasesti, cu atat mai putin in domeniul medical, pentru ca este un domeniu destul de ingust.Toata lumea stie de toate si de fapt nu prea stie bine ce stie.

Ati afirmat ca este o prioritate educarea pacientilor; este o initiativa dificila, dar trebuie facuta cu profesionalism. Relatia cu parintele este foarte importanta. Exista o multitudine de site-uri, de blog-uri, exista  tot felul de pareri. Intotdeauna imi educ prietenii, pacientii sau colegii sa citeasca site-uri profesioniste. Este foarte important lucrul acesta, de aceea le dau si adrese de site-uri. Vrei sa te edifici asupra unei probleme, nu cat si ce spune X sau Y, citeste un site scris de specialisti, nu site-uri  scrise de parinti. S-ar putea ca parintii sa aiba dreptate in multe aspecte, dar s-ar putea sa intervina alticineva care sa aiba o cu totul alta parere si sa se bulverseze calitatea informatiei. In Romania nu prea exista site-uri scrise de specialisti si asta este, iar, o alta problema.  Trebuie sa promovam site-urile scrise de specialisti. De exemplu, noi am dorit sa promovam o carte de terapie intensiva pe neonatologie “Aiwa neonatology handbook”, scrisa de  un profesor din SUA care ne-a ajutat, ne-a dat drepturile legale  pentru publicarea cartii; am tradus-o cu niste colegi neonatologi, am postat aceasta carte in limba romana si poate fi accesata de orice persoana  interesata. Din nefericire, nu prea sunt site-uri medicale de specialitate, ca atare, indreptam pacientii, pentru doumentare,  spre site-uri in limba engleza, franceza sau germana, site-uri spitalicesti, scrise de oameni profesionisti, care isi asuma responsabilitatea informatiei postate.

Pe de alta parte, nu orice tratament futurist e bun, nu orice planta este buna, plantele au folosul lor;  dar nu poti trata cancerul cu pilula x pentru ca a spus y. Este gresita abordarea aceasta. Asta nu inseamna cultura medicala, ci mai degraba reprezinta premizele unui haos. Poate ca fiecare parinte, mama, copil este interesat sa stie care sunt cele mai noi si cele mai bune sau cele mai interesante tratamente, dar nu e intotdeauna corecta informatia postata de site-uri. De preferat, de cautat site-uri din SUA si Europa Centrala si de Vest.

–         Revin la ideea initiala si va intreb, domnule doctor, daca nu ar fi momentul ca romanul sa isi recapete increderea in actul medical romanesc? Daca n-ar fi momentul ca parintele sa gaseasca solutia vindecarii acasa, in tara lui.

Dr. C.: Buna intrebare. Ar fi bine sa incercam sa nu mai trimitem copiii romani la tratament in afara tarii, nu pentru orice boala. Este o problema foarte, foarte importanta si grea. De ce spun lucrul acesta? Din nefericire, asistenta medicala din Romania nu este focusata, in primul rand, pe asistenta copilului. Cand vorbim despre medicina in tara aceasta, vorbim despre medicina adultului. N-am remarcat sa existe o orientare clara asupra medicinii copilului, in primul rand. Tot timpul spuneam: cand este un razboi, pe cine aperi mai intai? Pai, aperi copiii si aperi femeile! Apoi, pe ceilalti. Din punctul meu de vedere, trebuie sa avem grija in primul rand de copii; ei sunt mai sensibili, mai slabi. Daca discutam de mari spitale, cel putin in tara aceasta, nu discutam despre spitale de copii, ci de spitale de adulti. Copiii unde sa fie tratati? Undeva, intr-un locusor, acolo, intr-un spital de adulti. Gresit. Ne trebuie si noua inca o jumatate de secol sa invatam ceea ce de o jumatate de secol se practica in tarile occidentale. Copiii sunt tratati special, in spitale dedicate copiiilor, in centre speciale regionale pentru copii. Eu n-am auzit spunandu-se in tara noastra de realitatea aceasta. Noi ne-am propus ca, pentru copii, sa avem un etaj mic, in interiorul unui spital de adulti. Niciodata medicina copilului nu va fi medicina performanta intr-un spital de adulti, pentru ca nu exista interesul. Adultii au interesul sa-si trateze adultii. Pediatrii au interesul sa-si trateze copiii. Lucrurile sunt separate clar de o jumatate de secol, in America. Si la noi trebuie sa fie astfel. Asa se si explica de ce nu exista diverse specializari in tara noastra. Nu avem cardiologie pediatrica. Nu avem anestezie pediatrica. Nu exista nefrologie pediatrica. Nu avem specializari pentru asa ceva. Si cum pot eu sa vorbesc atunci ca vreau sa tratez copiii mei cel mai bine. Pai, daca am un doctor care a tratat o mie de pacienti in domeniul respectiv, sa vina la mine care am vazut doi, trei in intreaga sa viata profesionala sau sa-l trimit la unul care a tratat o mie cu boala aceasta? Dumneavoastra ce parere aveti, care este mai bun, care este mai pregatit? Care are mai multa experienta ? Puneti-va dumneavoastra in locul unui astfel de parinte.

–         Il aleg pe cel care are mai multa experienta, fireste. Sa promovam sau sa nu promovam tratamentul copilului in tara? Asta e intrebarea.

Dr. C: E complicata problema, ca sa promovam ideea copilului tratat in spitalele autohtone, trebuie sa stim, de fapt, ce avem in tara, trebuie sa promovam ceea ce ne lipseste si apoi sa ne gandim la finalitate; finalitatea va fi imediata si va fi chiar cea pe care v-ati propus-o dumneavoastra .

Eu ma gandesc  in primul rand la copil. Evident ca voi face tot ce voi sti mai bine si cum pot mai bine, in tara mea si nu trebuie sa ne indepartam  de realitatea acesta. Chiar in aceste conditii, despre  care v-am vorbit si o va mai vorbesc,  sunt oameni foarte bine pregatiti la noi in tara. Am colegi care au umblat peste tot prin lume, nu le este rusine sa spuna de unde vin si ce practica. Am fost in atatea centre spitalicesti din afara tarii, am simtit in unele locuri ca oamenii aceia nu prea stiu ce fac. Nu-i o lipsa de modestie, vreau sa va spun ca putem sa facem lucrurile foarte bine aici, dar nimeni nu s-a gandit sa se ingrijeasca, sa creeze un cadru administrativ si legislativ corect si propice medicinii copilului. Asta trebuie sa promovam, in primul rand.

In Romania, nu avem centre de traumatologie pediatrica si nici transport pediatric …

Am participat, in 2011, la o conferinta despre sustenabilitatea in domeniul medical si noi am promovat ideea ca Romania trebuie sa aiba o regionalizare aparte a pacientului pediatric. Noi vorbim de un domeniu foarte ingust, de aceea oamenii stiu foarte bine statistica, cui ne adresam noi cu ingrijirea aceasta. E un domeniu foarte mic de pacienti care pot sa mearga afara fara nici o problema.

Pentru unii, cateva mii de copii morti pe an nu inseamna nimic. Sa va dau un exemplu: in neonatologie, 30-40 % dintre copii vin cu probleme critice, in chirurgie pediatrica cardiaca si in cardiologie alti 30-40 %, si cu toate acestea, in Romania, nu avem nici un centru de trauma pentru copil, niciun centru de transplant de organe, este o realitate absolut de neimaginat pentru o tara europeana.

Avem centre de medicina de urgenta in spitalele universitare, insa transport pediatric nu exista in tara asta, colegii nostri de la SMURD care fac transport adulti, fac si transport pediatric, dar in toata lumea civilizata exista transport pediatric.

“Daca ar fi copilul dumneavoastra, ce ati alege?”

Ganditi-va in felul acesta: cum as dori eu sa ating acel standard si tel despre care vorbiti dumneavoastra, daca nu dispun de resurse? De aceea, noi (Spitalul Marie Curie ) am luat-o mai de jos, ca sa zic asa, am promovat mai tot timpul  ceea ce facem in media, am tinut concerte, am organizat un meci de fotbal, am atras public atentia. Credeti ca ne este usor sa aparem in public, credeti ca mie mi-e simplu sa apar in public? De multe ori, poate am aparut intr-un mod nepotrivit, recunosc lucrul acesta, dar asta o fac si o facem pur si simplu din dorinta de a spune ca ceva lipseste, ca cineva vrea sa ia piesa aceea importanta si sa o puna la locul ei.  Poate acel cineva se milostiveste de acesti copii. Le-am spus si la conferinte, poate sa fie maine copilul tau, are un accident pe autostrada si pana sa ajunga la Viena sau in Huston unde ti-ai propus tu, a murit sau are leziuni cerebrale ireversibile.  Pot sa va dau exemple multiple, nu s-a facut si nu se face nimic pentru ei, de aceea acesti copii ajung la Viena, la Paris, la Londra, peste tot in lume.  La noi, de exemplu, in cancer mortalitatea este de 80% si acolo (in clinicile vest europene) este de 20%. Daca aici ii dau doua sanse din zece si acolo ii dau opt din zece, ce-ati alege? Daca ar fi copilul dumneavoastra, sincer, ce ati alege?

Da, aveti mare dreptate. Chiar am trait o astfel de poveste cu un deznodamant neasteptat, in urma cu vreo 3 ani, cu baietelul unui coleg, bolnav de leucemie; in spitalul Fundeni, sub tratament chimio, a ajuns la cateva convulsii pe zi si la dializa, era o leguma. Cu un efort financiar supraomenesc, parintii si-au luat copilul si l-au dus intr-un centru oncologic din Spania. Dupa doua zile de imobilizare la pat, se presupune, sub acelasi tratament, baietelul nostru s-a dat jos si s-a plimbat in parculetul din curtea spitalului.

“Nu avem un centru de imagistica pediatrica care sa functioneze NON-STOP”

Dr. C: Este extraordinar ce imi spuneti! Vreau sa va intreb ceva: tineti minte ca a  fost un copilas mort la CMU, la un RMN? A fost un scandal media. Salvarea s-a dus sa resusciteze un copil intr-un centru medical. In primul rand, ce cauta acel copil intr-un centru medical?  Pai stiti ce cauta, sa isi faca un RMN; saracul, avea probleme si cauta sa isi faca un RMN , iar oamenii aceia ce sa faca, au vrut sa faca un RMN unui copil si copilasul a avut o problema si a decedat acolo, in diverse conditii, nu are importanta. Ce vreau sa subliniez este faptul ca nu avem, in tara noastra, un centru de imagistica strict pentru copii. De exemplu, medicii pediatri reclama un RMN intr-un spital de pediatrie, directorii medicali replica ca nu avem suficente cazuri, asa ca ii trimitem afara, sa isi faca RMN-uri. Medicii din Viena mi-au povestit cum vin copiii romani in clinica lor, doar pentru RMN. Daca nu stim diagnosticul, pai, ce  si cum sa tratam? Asa ca, multi copii raman subdiagnosticati si ridicam din umeri: ce sa fie, cum sa fie.  Neexistand aceste facilitati, evident ca nici specialistii nu au rasarit. Neexistand specialistii care sa spuna: uite, are asta si nu are asta. In lipsa acestor facilitati, ce fac eu, cel care sunt chirurg: am vazut asta, mai deschid o carte, mai intreb un alt prieten chirurg, merg pe bajbaite. Cam asa stau lucrurile: am vazut copilul, l-am diagnosticat clinic, paraclinic, apoi, imi trebuie anatomie patologica, imagistica, endoscopie, bronhoscopie, toate acele facilitati imperios necesare intr-un spital mare, de urgenta. Sa nu va mai spun ca am nevoie de aceste facilitati NON-STOP. Puteti sa imi spuneti daca exista undeva, in tara, asemenea facilitati?

FMA: Noi ne gandim la tratarea leucemiilor, cu rezultate pozitive semnificative si la toate celelalte boli oncologice ale copilului. Inteleg ca cei de la spitalul Louis Turcanu, din Timisoara, au reusit sa realizeze ceva, de ce n-am reusi si noi,  aici in Bucuresti, sa finantam un centru oncologic pediatric impecabil pus la punct?

Dr. C.: Din nefericire ceea ce vreti dumneavoastra sa faceti e un lucru exceptional, dar in fapt,  acest centru de cercetare si de tratament nu exista.

FMA: Se pare ca exista sau o sa existe la Timisoara.

Infrastructura centrului de chirurgie cardiaca pediatrica de la spitalul Marie Curie S. este gata.

DR.C:  Nu exista in Bucuresti. Stiti proiectul de chirurgie cardiaca pe care urmeaza sa-l dezvoltam in spitalul nostru. Nu avem un centru de chirurgie cardiaca in sudul tarii si a trebuit sa motivam Ministerul Sanatatii, dupa lungi presiuni, sa accepte un centru si aici. Nu tineti minte campania “Inima Copiilor”? Pentru noi, scopul a fost foarte clar si curat, vrem sa facem un centru in sudul tarii. De ce sa ne moara copiii pentru ca nu ii operam la timp? Sute de copii asteapta sa fie operati la Targu-Mures. Infrastructura acestui centru de chirurgie cardiaca pediatrica este gata. Sunt 3 milioane jumatate de euro investiti, arata ca in Germania, arata exceptional, am primit de la ministrul sanatatii un million de euro (2011). Centrul de chirurgie cardiaca, la noi, in sudul tarii, are o istorie mai indelungata: prof. Pesamosca a vrut sa faca aici un centru spitalicesc mare, proiectul a murit, sa spunem asa, chiar dansul spunea ca nu a avut suficienta putere sa il impinga, apoi prof. Iordachescu a incercat sa-l materializeze si n-a reusit. Eu am avut copii care au murit pe masa de operatie.

(Foto: clinica de chirurgie pediatrica) Vorbeam de lipsa specializarilor pediatrice. Cardiologia pediatrica este diferita de a unui adult. Un medic cardiolog specializat pe clinica adultului, nu stie sa vada o malformatie cardiaca a nou-nascutului,  poate sa greseasca.  Acum cativa ani mi-aduc aminte, prietena mea, Liana Stanciu, imi spunea de un copilas cu probleme, internat in spitalul Polizu, care avea vasele inversate. Am luat noi, repede, acceptul din Germania, am luat biletele de avion, tot, trebuia sa plecam luni si duminica seara copilasul a murit. Este o mare tristete si atunci a inteles si Liana ca si aceasta problema este importanta si atunci ne-am hotarat sa facem o campanie publica sa motivam persoanele dispuse sa ne ajute sa infiintam acest centru si in Bucuresti, poate ca nu li se atrasese atentia, poate ca oamenii nu sunt informati, nu spunem ca sunt rau intentionati.  Impreuna cu Asociatia Inima Copiilor, dar si cu sprijinul Ministerului Sanatatii, avem acceptul sa angajam 22 de persoane in acest centru de cardiologie pediatrica. Pentru noi este un inceput si trebuie sa demonstram ce stim sa facem. Daca nu arata mai bine ca in Germania, inseamna ca nu am facut treaba buna. Arata mai bine ca acolo. Toata lumea a muncit voluntar, nimeni nu a castigat nici un leu. Suntem foarte multumiti de ceea ce am facut. In privinta specialistilor, vrem sa aducem oameni de carater, determinati, care vor sa faca treaba buna, sa creeze o diferenta.  Trebuie sa ne facem treaba.

Chirurgii romani de succes, care lucreaza in strainatate, se vor angaja in Romania.  Problema salariilor, ne-am gandit si la asta, probabil ca o vom rezolva, apeland la sponsorizari. Specialistii romani, despre care vorbeam ca opereaza in afara tarii, au acceptat sa vina sa opereze la noi, din dorinta de a creea ceva in tara noastra. Vom ridica fundatia, ca sa existe o legalitate. La noi, in tara, din pacate, doctorii sunt impinsi sa traiasca din mica intelegere cu pacientii si este foarte trist acest lucru.  Speram ca in doua trei luni sa incepem activitatea, cu trei echipe din afara tarii. Vor sa vina sa stea aici o luna, doua luni; ne-am gandit sa si inchierem un apartament pentru ei, sa se simta confortabil. Vor sa vina sa trateze si sa diagnosticheze. Avem un proiect cu ING si cu Inima Copiilor, tot personalul sa plece la specializare, sa mearga in diverse centre, ca sa avem un start foarte bun.  In doi ani jumate, am plecat cu un gand sa rezolvam strict o problema, dar am reusit sa rezolvam mai multe: am rezolvat si o sterilizare  si am adus cea mai buna aparatura care exista acum in lume; am rezolvat inca o sala de neurochirurgie, avem si neurochirurg de renume (Sergiu Stoica).  Tot impreuna cu Fundatia Mereu Aproape, tot impreuna cu Gabriela Stefan, am strans intr-o seara, aratand imagini din sectia mea, cu copii operati de acest neurochirurg exceptional, Sergiu Stoica, 650 de  mii de euro.  Banii au mers in doua directii: am investit in neurochirurgie, am luat un microscop, am facut o sala de neurochirurgie, care arata exceptional. Am facut, in plus, o sala de sterilizare care arata si functioneaza impecabil si, in plus, am creat climatizare, am rezolvat ceva ce nu se rezolvase cu infrastructura, in aceasta cladire. Am facut clima pentru intreaga cladire, clima pentru fiecare camera, am pus, cred eu, cea mai buna clima care exista pe piata. Speram ca in vara aceasta sa va pot arata primii copii operati cu succes pe cord.

Vreo 300 de copii am operat aici, la spitalul Marie Curie, din Bucuresti. Avem inclusiv un copil operat pe coloana, la doar 800 de grame.

FMA : Cu ce tip de afectiuni v-ati intalnit in ultimii doi ani?

“ Nu e bine sa spunem: nu are nici o sansa. Oare stim noi asta?”

Dr.C.: Avem, in special, cazuri de terapie intensiva, cam 200 de cazuri pe an cu probleme de chirurgie digestiva, toracica, tumori, diverse malformatii, malformatii cardiace, pe cativa dintre ei am reusit sa ii trimitem la TG. Mures,  dar am trimis multi in strainatate. Avem si copii care vin cu probleme neurochirurgicale, sunt operati la noi si avem rezultate exceptionale, vorbesc despre sute  de astfel de operatii.

Vreau sa va asiguram de toata deschiderea si onestitatea noastra in privinta oricarui caz. Asta ne este rostul si asta ne este menirea. Fiecarui parinte ii spunem, absolut corect, cum stau  lucrurile. Nu tin copiii de dragul de a-i tine aici, ii trimit in afara tarii, daca este cazul.

In privinta Biancai (nota FMA: Bianca Petrica, operata de retinopatie la Detroit, SUA; domnul doctor a trimis sute de scrisori la clinici din intreaga lume, pana cand a gasit clinica dispusa sa o opereze pe Diana, cu rezultate semnificative), am trait o experienta extraodinara, am avut tot suportul doctoritei Vatafu. Copilasul a fost operat de dansa, apoi, in SUA. Perspectiva era orbire totala. Insa, am avut tot timpul acest lucru in minte: daca undeva, in lume, se poate face ceva. Am trimis-o impotriva valului. Dar am izbandit.

Am spus asa: hai sa gasim cel mai bun centru din lume. Am cautat si am gasit o clinica din Detroit. Am ajuns peste tot, prin lume, cu cautarile, dar am mers in acel centru in care cineva a spus “garantez”. Ei sunt singurii care au garantat la un ochi. A meritat sa stranga 30000 euro, ca sa plateasca costurile operatiei.

A fost o experienta exceptionala; parintii m-au sunat prima oara, cand au operat-o la ochiul drept. M-am bucurat enorm.  A doua oara, mi-au spus:  sunt ceva sanse la celalalt ochi. Au facut rost de bani, m-au sunat din nou: a reusit operatia si cel de-al doilea ochi. M-a luat plasul. Bianca are cu totul alta viata, acum.

Bianca Este vedeta pentru ca a aparut in ziarele din Detroit.  Nu e bine sa spunem “nu are nici o sansa”. Oare stim noi asta?

FMA: Ati avut, vreodata, vreun caz in neonatologie care sa fi avut o evolutie neasteptata, un copil care sa se fi nascut cu o problema majora, dar apoi sa isi revina?

Dr. C: Am avut multe cazuri, multe dintre cele care vin aici sunt la limita. Tot cu dvs am facut niste investitii pe sectia de terapie intensiva. Pacienti care nu aveau nici o sansa, veniti cu elicopterul semi-morti,  au plecat acasa, ulterior,  in cele mai bune conditii.

FMA: Ce sentiment va incearca cand primiti astfel de cazuri?

Dr.C: In primul rand, trebuie sa  fii foarte bine pregatit tehnic, profesional sa ai totul la dispozitie ca sa iasa bine, intervine emotia pentru ca intervin lucruri neprevazute, dai sperante unor parinti, te gandesti ca poate fi copilul tau intr-o astfel de situatie. Unde este profesionalism si experienta exista maturitate medicala si lucrurile se desfasoara corect si bine.

Incercam sa practicam o medicina care stim ca face bine. Un copil de la noi din sectie a stat 7 luni in coma, legat de un aparat, dar dupa 7 luni s-a trezit si a plecat acasa. Nu mai stiu multe despre acel copil, dar, imi amintesc ca eu am spus la fel, prima data: nici o sansa. Nu avea nici un semn in zona nervilor craniani, dar avea niste unde.

Uneori se intampla sa ajunga acasa si sa aiba un final dramatic si avem numeroase procese de constiinta.

Insa vin la noi si cei carora le-au murit copiii. Parintii vin la noi cu al doilea copil sau sa faca o donatie si fac asta pentru ca stiu ca tot ce s-a putut face, s-a facut.

FMA: Ce sa le spunem oamenilor carora le este frica sa isi interneze copilul intr-un spital din Romania? Te internezi cu o boala si pleci cu noua, cum sa le schimbam credinta?

Dr. C: Din nefericire, spitalele de la noi din tara nu arata precum cele din occident, cand ai o viroza, o varicela simpla sau pojar, ne internam  cu copilul in spital, desi, in mod normal, tratamentul se face ambulator,  adica acasa si doar cand apar complicatii te adresezi unui spital de urgenta. Noi nu aplicam aceste reguli simple de protectie a mediului spitalicesc; din pacate,  exista o mare incarcatura cu probleme banale in spitale.