Home Stiri Mulțumim echipei Camerei de Comerț și Industrie a României care s-a...

Mulțumim echipei Camerei de Comerț și Industrie a României care s-a alăturat campaniei „Bucurie la cutie”

1397

Sărbătorile vor fi pline de bucurie pentru copiii Fundației din campania „Schimbă o viață”. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) ni s-a alăturat dăruind cutii vesele cu jucării, hăinuțe și cărți de povești. Cadourile au plecat către copiii din toată țara, însoțite de cele mai bune gânduri de la echipa CCIR, care le-a pregătit cu entuziasm și cu mult drag.

47 de copii din Arad, Bacău, Botoșani, București, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava și Teleorman vor primi lucrurile pe care le așteaptă cu nerăbdare și de care au mare nevoie. Toți sunt copii cărora le place să învețe iar părinții lor fac zi de zi eforturi pentru ca ei să meargă mai departe la școală.

Camera de Comerț și Industrie a României este pe deplin angajată în susținerea oamenilor de afaceri din România, care pot să construiască un viitor mai bun pentru copii, prin munca depusă și prin activitățile pe care le desfășoară. Și pentru că bucuria de astăzi a copiilor se poate reflecta în rezultatele lor de mâine, CCIR se implică cu toată determinarea în campanii publice menite să îi sprijine și să le aducă zâmbetul pe buze.

Mulțumim echipei CCIR și domnului președinte Mihai Daraban pentru implicare!

1

5

6

4