Home VREAU SĂ AJUT Cazuri Vladimir Tudor Stefan infrunta dureri crunte, intr-o clinica germana. Stie ca „raceala”...

Vladimir Tudor Stefan infrunta dureri crunte, intr-o clinica germana. Stie ca „raceala” lui se vindeca printr-un transplant de celule stem!

Ultima ora: pana astazi, marti, 24 aprilie, am reusit sa strangem cu ajutorul vostru suma de 118.407 EURO! Suma pentru transplantul de celule stem (diferenta dintre clinici, acceptata ca modalitate de plata de MS: transplantul costa 198.000 EURO) este stransa! In continuare, orice suma donata conteaza, pentru asigurarea cheltuielilor posttransplant! Suntem fericiti! Foarte, foarte, foarte fericiti! Lacrimi de bucurie si recunostinta pentru VOI, romanii nostri dragi! VA IUBIM! Echipa FMA! Toate gandurile noastre de sanatate si bine sa fie, acum, indreptate spre VLADIMIR!

Ieri, Vladut a ras pentru prima data, de multa vreme incoace. A ras si a glumit cu Alex, unchiul lui, din Romania! Vladut este cel care isi incurajeaza acum parintii! Sa fim cu toata inima si cu tot sufletul alaturi de el! Sa-l vedem pe Vladut alergand sanatos, crescand sanatos, bucurandu-se de copilarie si viata! Gandul si simtirea precede fapta/infaptuirea!

Tati, tati, nu mai pot! Nu mai pot sa scap de durerea asta! Zi-i lui domnul doctor sa-mi dea ceva ca nu mai suport!www.lumealuivladimir.ro

 

El e Vladimir, Vladut, pentru noi toti! Si se lupta cu durerea zi si noapte! Peste doua luni va implini 4 ani! In ultimele 6 luni a experimentat toate pragurile durerii, de la durerea suportabila, la cea crunta, atroce, ostoita doar de picaturile de morfina, pe perioade scurte.

Si el are o mama si el are un tata si el are doi unchi si bunici si prieteni si viata, multa viata care sa infranga boala aceasta teribila, imprevizibila, grea! Sufera de o forma rara de histiocitoza (un cancer al sangelui):  histiocitoza nonlangerhans reticulara, cu anumite caracteristici care nu au mai fost raportate pana acum (nu se regasesc in nici un tratat de oncologie).

Si el ne are pe noi, cei care suntem acum alaturi de el in calatoria aceasta teribila de la boala la sanatate, de la suferinta la bucurie, de la durere la starea inexorabila de bine, starea aceasta care ne este naturala si de care uitam ca exista atunci cand o traim ca atare!

Sarcina a venit pur si simplu! Bucuria le-a fost umbrita de un moment de imensa deznadejde pentru intreaga familie: bunica lui Vladut dinspre tata, un om cu adevarat special, a plecat la Ceruri. Au iubit-o toti, dincolo de cuvinte.

S-a nascut intr-o dupa amiaza de joi, a fost pupat pe frunte de mamica lui si alintat „iubitul meu”, apoi a fost asezat intr-un patut de bebe, alaturi de o fetita mai mare cu patru zile de cat el, abandonata in spital de cea care trebuia sa-i fie mama. Multa vreme mama lui Vladut a fost coplesita de imaginea acelui bebelus abandonat. A intrebat daca il poate infia si a fost descumpanita  de raspuns:

–         Nici sa nu va ganditi! Este foarte greu sa adopti un copil, in Romania! E complicat, incercati sa va detasati de problema!

–         Si cine il iubeste si pe el, cine ii da sa manance, cine il mangaie?

Chiar asa: cine?

Vladut a fost un bebelus mancacios si …plangacios! Cand nu plangea, manca si cand manca, nu plangea.

Racea de doua ori pe an, asa, cu iz de bronsolita, dar  infrunta simptomele vitejeste si isi recapata  rapid vitalitatea.

In jurul varstei de sapte luni mamica a observat o usoara iritatie rosiatica in obraji. L-a oblojit si uns cu ceaiuri si alifii de tot felul, recomandate de medicul pediatru si de medicul dermatolog pediatru.

–         E dermatita atopica. Nu e mare lucru. Trece.

Se inrosea cand radea, cand plangea, cand era frig sau cald, cu alte cuvinte, cam in oricare moment oarecare al zilei, dar se „limpezea” seara, dupa ora 18:00.

–         Are ten alergic! – le-a mai spus medicul.

Din doua in doua saptamani mergeau la dermatolog: creme, creme, creme pana la un an si jumatate.

Roseata aceasta s-a transformat in niste bubite aidoma unor alunite, maronii.

–         Este „moluscum cutanatum contagiosum”. Se face in contextul dermatitei atopice. S-ar putea sa fie alergic la ceva, nu stim inca la ce, oricum, are imunitate scazuta! Sa incercam medicamentul acesta (…).

Au trecut alte trei luni de tratament si n-a aparut nici o ameliorare tegumentara. A inceput sa aiba stari febrile, sa vomite si sa faca diaree. Simptomatologie clasica, tratata ca atare de medicul pediatru.

A implinit doi ani si parintii au hotarat ca Vladut trebuie sa mearga la cresa. Nu i-a placut. Il smulgeau ingrijitoarele din bratele mamei. Plangeau amandoi, el in clasa („Vleau la mami!), mama, in drum spre serviciu. In final, dupa jumatate de ora, Vladut coabita relaxat in noul spatiu si se conforma noilor reguli, relationand firesc cu oamenii noi din existenta lui de prichindel iubitor de parinti.

Cum situatia aceasta cu plansul timp de 30 de minute s-a mentinut in timp, parintii au mers la psihiatru.

–         Nu va ingrijorati, le-a spus acesta. Este normal. Va propun sa nu-l mai duceti dumneavoastra la gradinita, ci altcineva din familie.

Zis si facut. Acelasi plans de abandon matinal, alta replica:

–         Vleau acasa!

Iubea si iubeste sa se plimbe cu … tranvaiul, adica, in fapt, cu orice mijloc de locomotie pe sine! Doarme si acum cu o jucarie preferata, langa el, alta, la interval de cateva zile. S-a dovedit a fi foarte receptiv din punct de vedere cognitiv si mnezic. Invata repede si bine! Era curios si … greu de convins! Oooo, foarte greu de convins! Mai usor si mai degraba cu o bombonica! Azi una, maine doua si tot asa. Apoi, din pricina scaunelor diareice, bombonicele s-au rarit, pana la una. Parintii si medicul au conchis ca bombonicele acestea „convingatoare” ar fi cauza problemelor gastrice si intestinale. Au descoperit, de altminteri, ca mancarea ingurgitata  este  eliminata nedigerata.

Merg la alt medic:

–         Doamna doctor, cred ca este alergic la ceva!

–         Nu, mamico, nu e alergic!

–         Merg, totusi, sa-i fac niste teste!

–         Cum vreti!

Ii fac testele alergologice la un laborator particular. Toate au fost negative.

I-au facut, in ordine,  acele teste de sange, scaun si urina, specifice, fara rezultate concludente, insa.

Este o perioada de suprasolicitare pentru mama. Cu 4 zile inainte de disponibilizare (fusese anuntata), isi gaseste un nou serviciu. Anxietatea pricinuita de problemele de sanatate ale fiului ei se amplifica odata cu suprasolicitarea impusa de noile sale activitati profesionale. Este august 2011.

Bunica isi sfatuieste fiica sa-l duca din nou pe Vladut la medic. Se conformeaza. Alt tratament, acelasi efect neutru.

4 noiembrie 2011: lui Vladut i se recolteaza probe de sange pentru a fi trimise la un laborator din Germania. Rezultatele evidentiaza prezenta unei alergii la gluten si la lapte.

Ii scot din alimentatie cele doua produse. Din cand in cand, mai „naravas” fiind, bunica il mai „scapa” la cate o eugenie de pe raftul magazinului. Asa se face ca nu mai participa la cumparaturile periodice ale bunicii.

Odata cu noul regim alimentar, parintii si medicul spera in ameliorarea simptomatologiei enterogastrice si nu numai. Simptomele persista.

In decembrie, Vladut devine somnolent, fara vlaga, fara dorinta de joaca sau de mers efectiv, pe strada. Se trezea obosit si cu ochii umflati. Se ridica din patul sau din dormitor si se refugia pe canapeaua din sufragerie. Treceau orele pana cand reuseau sa-l convinga sa iasa din casa. Si atunci cerea sa fie transportat in carut sau pe motocicleta.

Parintii contacteaza din nou medicul curant. Fiind sarbatori, nu i-a primit. Merg la medicul de familie si cer o trimitere catre un spital de pediatrie. Ajung la camera de garda, la Spitalul „Marie Curie”. Vladut are buzele albe si este somnoros.

Valoarea hemoglobinei ii socheaza pe medici si pe parinti, deopotriva: 3,4 g/dl. Este internat la terapie intensiva. A fost o noapte foarte agitata pentru copil si pentru mama. Medicii roiau in jurul lui. Vladut, in schimb, a dormit linistit, iar dimineata s-a trezit voios.

Este hidratat intravenos, iar la ora 6:00 p.m, primeste trombicite, apoi eritrocite. Este consultat, medicii sunt nervosi si agitati.

–         De cand este copilul asa? Chiar n-ati fost in stare sa-l aduceti mai devreme la noi?

O certau si o acuzau pe mamica. Nedrept, nu-i asa (?), dar de inteles: medicii erau pe buna dreptate ingrijorati, dar nu mai ingrijorati decat mamica lui Vladut si asa obosita si deznadajduita. Si cand te gandesti ca numai dermatita atopica, moluscum cutanatum si enterocolita sunt (au fost) de vina!

Il iau pe Vladut si il duc pe sectia oncologie.

–         Ce caut eu aici? Ce facem aici? De ce nu-mi spun nimic? S-a intrebat nedumerita mama.

–         Stiti, doamna, ca asta este caz de protectia copilului? Acum veniti dumneavoastra, cand nu sunt doctori in spital (29 decembrie 2011)?  Haideti, repede, sa-i facem o punctie medulara?

„O punctie medulara? Ce-o fi asta?” – s-a intrebat mama. Si-a luat copilul in brate si a alergat, in jos, pe scari. A alunecat si a cazut cateva trepte. In cadere, i-a prins mana fiului ei sub corp si i-a smuls branula. Cu lacrimile suroind, socata de toata aceasta nebuloasa spitaliceasca, isi lasa copilul plangand de durere, de foame si de teama, in bratele unei asistente. Mama nu are voie sa intre in sala unde i se face punctia. Il aude strigand:

–         Ma doale! Puneti-mi apa! Suflati acolo! Ma doale!

Urmeaza computerul tomograf si o avalansa de intrebari din partea medicilor.

–         Ma intrebau despre HIV. Daca am facut testul HIV? Ma intrebau despre alunite, despre febra, despre scaun e.t.c. . Cum sa aiba HIV?

Vladut s-a dovedit a fi un cavaler inzestrat cu mult curaj. Nu a plans cand a fost intepat, injectat, invartit, rasucit.

Ramane, in continuare, pe sectia de terapie intensiva. Diareea are acum o alta culoare si un alt miros.  Vladut se alege si cu un rotavirus, bagaj intraspitalicesc.

In fiecare zi i se recolteaza probe de sange pentru alte si alte analize.

Sunt mutati intr-un salon cu doua paturi. Pe usa scria: aplazie medulara.

Este adusa o fetita in varsta de patru luni, abandonata de parinti, dar perfect sanatoasa. I-au dat-o mamei lui Vladut sa o supravegheze.

–         Alte emotii traumatizante am trait cand am vazut acest copilas fara mama, tata si casa. Nu aveam voie sa o iau in brate, in schimb o puteam linisti mangaind-o pe burtica. O hraneam si o schimbam, impartindu-ma intre ea si Vladut, care continua sa faca, zilnic,  transfuzii de sange.

Vladut primeste de la unchiul lui, Alex,  un DVD, asa ca acum isi petrece timpul vizionand desene animate. Il dor articulatiile, dar nu se plange.

5 ianuarie 2012. Face doua radiografii, la articulatiile mainilor si la plamani. Este ziua in care Vladut paseste, pentru ultima data, pana acum, pe picioarele lui.

–         Mami, mami, ma doale vena! Da, il usturau venele.

(…)

–         Mami, mami, ma doale genunchiul! Da, il dureau si genunchii.

Mami ii facea masaj usor, ore in sir. Starile febrile erau omniprezente.

Vis a vis de salonul lor este adus un adolescent intrat in stop cardiac.

–         In momentul acela, doamna Dana, n-am sa uit niciodata, toti copiii de pe toata sectia au inceput sa planga, la unison! Absolut coplesitor si de neinteles!

S-au luptat medicii o ora si jumatate sa-l salveze! Au luptat, pur si simplu, sa-l pastreze in viata!

–         Cateva zile dupa acest eveniment cutremurator n-am mai fost om! N-am mai putut sa gandesc limpede.

Dar mamica a continuat sa ramana „prezenta” pentru copilul ei, sa-i aline durerea si teama.

–         Copilul dumneavoastra este foarte grav bolnav, doamna! Are niste celule (macrofage) care nu sunt nicaieri, in carti. Am exclus leucemia si virusul HIV.

Pe fisa medicala scrie: pancitopenie.

Joi, 12 ianuarie, parintii sunt anuntati ca urmeaza sa fie transferati la Spitalul Fundeni.

–         Va trimitem la Fundeni ca sa faceti o biopsie osoasa.

(…)

–         V-au trimis pentru biopsie osoasa? De ce? Fac si ei!

Sunt cazati intr-un salon cu sase paturi. Imunitatea scazuta este realitate prozaica. In fond, este sectia de oncologie.

Domnul profesor Arion vine duminica, de acasa, sa-l consulte. Toata noaptea de sambata a fost chinuitoare pentru Vladut. L-a durut, ingrozitor, articulatia piciorului stang. A gemut de durere si n-a putut dormi. In urmatoarele zile, durerea se muta de la o articulatie la alta: genunchiul drept, glezna stanga, genunchiul stang, glezna dreapta. Are scaun din ora in ora. Ultimul este cu sange (melenic). I se administreaza multe medicamente, fiecare pentru alt simptom. Este programat pentru biopsia osoasa. Nu are voie sa manance sau sa bea.

Rezultatele vin dupa 3 saptamani. Nu este leucemie. Este histiocitoza. Institutul Oncologic Charite, din Berlin, confirma diagnosticul: histiocitoza nonlangerhans reticulara. Doamna doctor Anca Colita (sa stiti ca este un medic si un om minunat! Parerea noastra!) il ingrijeste cu devotament: ii administreaza, la fel, calmante,  il hidrateaza si ii face transfuzii cu trombocite, eritrocite si plasma.  Efortul de a gasi donatori compatibil  a fost  considerabil, deoarece Vladut are o grupa de sange problematica: grupa 0 cu RH negativ (donor universal, dar acceptor doar de la cei cu aceleasi caracteristici: 0 negativ).

Vladut isi recapata pofta de mancare. I se administreaza prima doza de citostatic. Splina a reactionat foarte bine. E mai mica (suferea din decembrie de splenomegalie)! Uraa!

O ecografie abdominala evidentiaza prezenta adenopatiilor in zona mezenterica. Dupa primele patru cure de citostatice, adenopatiile erau, vizibil, mai putine.

Vladut primeste trombocite cu doua zile intarziere, pentru ca peste week-end, spitalul a ramas fara dozele de masa eritrocitara. Alt week-end prea-plin de durere, o durere epuizanta: il doare coloana vertebrala. Refuza mancarea.

Luni i se fac doua radiografii: la craniu si gat si la glezne. Nu sunt concludente pentru ca din pricina durerilor, Vladut n-a reusit sa stea nemiscat. I se introduce morfina.

7 februarie 2012. Se incearca anestezierea lui, dar din pricina administrarii de morfina, procedura este dificila. Dupa patru doze de anestezic, Vladut ramane treaz.

–         I-am bagat doze pentru 90kg. Gata. Nu-i mai fac! Nu risc! Le-a comunicat parintilor medicul anestezist.

Se cauta solutii. Una dintre acestea ar fi rezectia splinei. Medicul chirurg refuza sa-l opereze in conditiile insuficientei trombocitare, a aplaziei. Vladut devine, pentru medici, un caz cu risc vital maxim. Urmeaza sa i se faca anumite proceduri medicale si mama este scoasa din salon.

–         Cu ochii mintii vedeam scene de groaza! Era monitorizat si medicii aveau pregatit aparatul de intubare.

(…)

Medicul le-a spus parintilor ca terapia intensiva nu trateaza boala ci incearca sa-i mentina lui Vladut functiile vitale.

–         Trebuie sa fiti pregatiti pentru deznodamantul fatal! Daca se intampla ceva, sa nu comentati! Trebuie sa iesiti imediat afara, ca sa ne lasati sa ne facem treaba!

A fost o saptamana crancena! Pentru parinti, pentru copil.

–         M-am gandit sa ma arunc pe geam! Nu mai suport noapte si zi, zi si noapte in care puiul meu se uita in ochii mei si eu nu am ce sa-i fac! Cum sa-i alin durerea, cum sa-l vindec!?

Fundatia SALVEAZA VIETI http://www.salveazavieti.ro/ se implica in salvarea copilului nostru si trimite zeci de scrisori la clinici din toata Europa occidentala! Intre timp, familia face demersuri catre CASMB pentru obtinerea formularului S2 (care permite acoperirea partiala a costurilor de tratament, la o clinica in afara tarii).

Este contactata o companie internationala specializata in transportul aerian al pacientilor cu probleme grave. Este acceptat pentru investigatii si tratament la o clinica universitara de pediatrie renumita, din Bonn (Universitatsklinkum Bonn, Zentrum fur Kinderheikunde, Hamatologie / Oncologie).

Diagnosticul lui Vladut la externare din Spitalul „Marie Curie”: reticulohistiocitoză multicentrică sistemică, pancitopenie, neutropenie, hepatosplenomegalie şi enteropatie ulceronecrotică, hemoragie superioară abdominală, melenă .

Bucuria obţinerii formularului S2  şi găsirea de fonduri necesare transportului medical la nivel de terapie intensivă erau cât pe ce să se transforme într-o dramă: atunci cand au ajuns sa-l preia din “Marie Curie”, medicii de la ambulanţa aeriană nu au mai vrut să-l transporte deoarece considerau că nu mai are de trăit decât câteva ore, poate 1-2 zile, şi estimau ca nu se mai poate face nimic, asta deşi primiseră periodic rapoarte medicale cu starea pacientului, care erau clare şi concise… După discuţii de câteva ore, medicii germani au acceptat să fie transportat, realizând totodată că sunt, probabil, ultima lui şansă la viaţă.

ACTAVIS este numele companiei romanesti care s-a oferit sa achite factura transportului aerian: 17.172 euro! Un gest mare! S-a tinut de cuvant.

Parintii achita un adaos la factura in cuantum de 1200 euro pentru servicii care au fost solicitate ulterior, sa zboare foarte jos si pe o anumita ruta.

24 februarie 2012. Este internat pe sectia oncologie-hematologie a spitalului pediatric din Bonn, la terapie intensiva. Incep investigatiile obisnuite: de sange, radiografii, ecografii, tomografie abdominala, biopsie medulara e.t.c. .

Abdomenul este inflamat si dureros din pricina retentiei de lichid. Inclusiv testiculele ii sunt inflamate. In 18 ore, in urma tratamentului primit, Vladut elimina aproximativ 4 litri de lichid.

Vladut nu intelege limba si se enerveaza, semn ca este obisnuit sa asculte, adica este foarte atent la discutiile care il privesc.

Incepe alta cura de citostatice. Se opreste la a 4-a sedinta. Reapare retentia de lichid, atat in abdomen, cat si in tesuturile membrelor. I se fac cateva analize renale, apoi un CT si un RMN.

Cateter-ul introdus in Romania ii pune lui Vladut viata in pericol pentru ca este infectat cu enterococcus faecalis. Septicemie. Ii sunt afectati plamanii, face insuficienta respiratorie, apoi, un AVC (accident cerebral vascular). Se instaleaza semipareza si afazia (afectata vorbirea). Stare febrila si convulsii. Medicii presupun ca AVC-ul a fost generat de un anume medicament, ca efect advers. I se cauta un inlocuitor. I se introduce, chirurgical, un alt cateter (Broviac). I se recolteaza o proba de tesut tegumentar, pentru biopsie. Hemoleucograma arata valori  apropiate de zero.

Este sfarsit de martie 2012 si se discuta deja despre necesitatea transplantului de celule stem, cu donator compatibil nefamilial.

20 martie 2012. Alta tomografie, inca un RMN.

–         Mami, mami, te log, nu mai plange! Nu mai plange!

(…)

–         Eu nu mai supolt dulelea asta! Eu vleau acasa!

(…)

–         Uneori, ma bucur cand imi spune „vreau acasa”. Ii spun tot timpul: hai, ca te faci bine, puiul mamii, si o sa mergem din nou la munte, cu telecabina!

Este vizitat de clovni si la ultima intalnire Vladut a fost foarte activ. I-au placut mult balonasele din sapun! In fiecare zi face kinetoterapie cu o doamna care stie sa-l motiveze, vorbindu-i tot timpul despre procedurile pe care urmeaza sa le faca impreuna:

–         Vlad, imi dai voie sa-ti ating piciorul?

(…)

–         Astazi (duminica, 16 aprilie) a stat in fundulet pe scaun! Maine o sa ne plimbam prin salon. Medicii ne spun tot timpul sa-l mobilizam fizic.

(…)

–         Incerc sa nu disper, incerc sa fiu optimista! Am stat de vorba si cu un preot care slujeste la o biserica ortodoxa romaneasca, de aici, din Bonn. Ne-a ajutat mult! Ma bucur ca a reinceput sa manance!

Discutia noastra a durat mai bine de 5 ore si s-a desfasurat in toiul noptii, pe skype. Parintii si Vladut, in salon, eu, acasa, in bucatarie. In zona on-line, din Romania, ne „urmarea” si unchiul lui Vladut, Alex, cel care incearca sa rezolve toate problemele, in absenta parintilor. Desi, in Bonn, era 2:30 a.m., Vladut nu dormea. Statea pe o parte, chircit de durere si asculta atent discutia noastra. I se auzeau gemetele si scantecele. Ne inghiteam toti trei lacrimile, vorbind de una, de alta, depasind cu greu momentele emotionante.

Finalizam discutia cu speranta si credinta prinsa in gand si in cuvant.

–         N-o sa ne pierdem speranta, doamna Dana!

–         Speranta asta este parte din credinta! Sa nu ne pierdem credinta!

–         Ce-a zis? – a intrebat Vladut, spre surprinderea unanima.

–         Sa nu ne pierdem credinta, mami!

Domnul Stefan imi povesteste, telefonic, trei zile mai tarziu un exercitiu de credinta si speranta si infaptuire, la fel de important:

–         Tati, uite, in noaptea asta, cand te culci, sa ai in gand ca maine o sa te faci bine si ca dimineata vei fi mai sanatos decat acum si in fiecare noapte trebuie sa ne gandim toti trei la faptul ca tu, in fiecare noapte, te vindeci.

Vladut i-a luat fata taticului lui in ambele maini si i-a spus:

–         Tati, tati, doctorii ma vindeca pe mine!

Si il vor vindeca. Acum ne luptam, pe un segment birocratic, sa reusim sa obtinem banii necesari pentru transplantul de celule stem. In acest moment, F50 este eliberat, dar pentru institutia medicala care a oferit cel mai mic pret. Ca sa nu-l transferam alte mii de km intr-o alta clinica, este necesar sa platim diferenta, de la 198.000 de euro, la 114.500 de euro,  adica 83.500 EURO.

Clinica Universitara din Bonn, Germania: accept, cu un pret total estimat de 198 000 euro, defalcat pe categorii de servicii:

Individualizarea tipologiei HLA la pacient şi la membrii familiei;
Examinari molecular-genetice pentru HLH si alte maladii asemanatoare;

Cautarea, în toata lumea, a unui donator de maduva;

Colectarea, transportul celulelor hemato-generatoare din ţara de origine a donatorului;

Executarea transplantului de celule hemato generatoare;

Terapia medicamentoasa în continuarea transplantului de celule medulare;
Examinari legate de transplantul de celule medulare (Ex. Chimirism);

O parte din costuri se pot modifica, în funcţie de evoluţia starii pacientului şi usurinta/dificultatea cu care se găseşte un donator compatibil în registrele internationale, distanta pe care trebuie transportate celulele, etc.

Impreuna, doar impreuna il putem salva pe Vladut.

Le multumim medicilor, asistentelor, terapeutilor, covnilor de la Clinica Universitara din Bonn, sectia Pediatrie Hematologie – Oncologie, pentru tot ceea ce fac uman si profesional pentru Vladut! http://www.kinderklinik-bonn.de/index.php?id=113

Toata pretuirea si recunostinta noastra romanilor din tara si de pretutindeni care doresc  si pot sa-l sustina financiar pe Vladut!

Toata pretuirea si recunostinta noastra:

–         Fundatiei SALVEAZA VIETI http://www.salveazavieti.ro/   (ii multumim doamnei Codrina Ionita si doamnei Alina Vasea pentru implicarea lor neconditionata in acest caz!)

– Asociatiei PAVEL pentru daruirea cu care a ales sa se implice in salvarea copiilor bolnavi de cancer!

–         Cotidianului CANCAN  ( a pus mult suflet si a sarit sa ne ajute de fiecare data) http://www.cancan.ro/

–         Cotidianului JURNALUL NATIONAL  (mereu alaturi pentru cauza noastra) http://www.jurnalul.ro/

–         Portalului SFATUL PARINTILOR.RO (un prieten de nadejde)

–         http://sfatulparintilor.ro/

–         Oanei Stancu, Ingerul multor copii din campania “VREAU SA AJUT” si al lui Vladut deopotriva!

– Lui Mihai Gadea, pentru implicarea sa extraordinara in campania umanitara, aflata in derulare, pentru Vladut! Momentul de aseara, 23 aprilie 2012, din emisunea sa, SINTEZA ZILEI a fost un moment extraordinar, cu beneficii URIASE pentru Vladut!

Aici il gasiti pe Vladut: www.lumealuivladimir.com  (puteti dona on-line in conturile parintilor continute in site)

Salvand un copil, salvam, in fapt, LUMEA!

 

Aici il gasiti pe Vladut: www.lumealuivaladimir.com

Salvand un copil, salvam, in fapt, LUMEA!

 

Dana Dumitrache

 

Vladut  va este recunoscator pentru cei 2 Eur donati prin sms trimis la 848 (numar gratuit) in retelele VODAFONE, ORANGE SI COSMOTE (le multumim si lor ca sunt alalturi de noi in Campania aceasta),

De asemenea, puteti dona (Vladut va multumeste si pentru acest gest minunat) prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.

Sau direct, in contul Fundatiei Mereu Aproape, cu mentiunea “pentru Stefan Vladimir Tudor”

CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU