Fundația Mereu Aproape și Sika România au susținut 111 elevi cu drag de carte din 11 școli din țară să își dezvolte cunoștințele oferindu-le pachete educaționale multidisciplinare și rechizite. Copiii provin din zone unde accesul la lecțiile online este dificil, iar bucuria lor de a primi cărțile a fost cu atât mai mare cu cât sunt printre cei care simt efectele învățării în pandemie. Iubitori de școală și dornici să afle cât mai multe, au descoperit cu emoție darurile care îi vor ajuta să își consolideze și completeze cunoștințele.


Pachetele educaționale conțin atlase și enciclopedii de biologie, geografie, istorie și fizică, culegeri de matematică, limba română și chimie, curs de învățare a limbii engleze, precum și rechizite pentru școală. Cele 1.110 cărți au ajuns la elevi din ciclul gimnazial de la școli din localitățile Bălcăuți – județul Suceava, Dorohoi – județul Botoșani, Fărcașele – județul Olt, Certeju de Sus – județul Hunedoara, Râșca – județul Cluj, Prundu – județul Giurgiu, Turnu Măgurele – județul Teleorman, comuna Poșta Câlnău – județul Buzău, satul Parpanita – județul Vaslui, comuna Gheorghe Lazăr – județul Ialomița, comuna Zănești – județul Neamț.

„Cea mai mare provocare a acestui an pentru dascăli și pentru elevi este să recupereze golurile din ultimul an și jumătate și să continue într-un ritm susținut învățarea. Cu atât mai mult, educația rămâne o prioritate în cadrul programelor noastre și, de fiecare dată când avem ocazia, dezvoltăm proiecte prin care ajungem la cât mai mulți copii pentru a crește motivația lor pentru învățare și încrederea în forțele proprii. Ne încântă faptul că echipa Sika România a ales să marcheze ziua companiei printr-un proiect dedicat copiilor de care Fundația are grijă, un nou proiect în rândul celor pe care le desfășurăm constant împreună”, a declarat Alessandra Stoicescu, Președinte Fundația Mereu Aproape.

„Este bucuria noastră să susținem educația, facem acest lucru de 11 ani și vom continua. Mesajul cu care mergem către copii este că au puterea în mânile lor, că prin educație își vor deschide viitorul. Este modul nostru de a sărbători ziua internațională a grupului Sika și suntem fericiți să le fim alături copiilor pe drumul dezvoltării lor”, a spus Laurențiu Ștefănescu, General Manager Sika România.
Ioana Lorenc, Head of Marketing Sika România a precizat: „Proiectul s-a născut din convingerea că educația este cea mai mare bogăție a copiilor și din dorința noastră de a-i încuraja să meargă mai departe pe drumul cunoașterii, cu toată pasiunea şi inteligența lor. Suntem siguri că această perioadă grea pe care toți o traversăm îi va face pe copii și mai hotărâți să ajungă acolo unde visează”.

Despre cât de binevenite au fost darurile, ne-au explicat reprezentanții câtorva dintre școlile unde învață beneficiarii direcți ai proiectului. „Copiii sprijiniți de la Școala Gimnazială nr. 1 Prundu provin din familii monoparentale, cu resurse materiale limitate. Inițial, ei au fost fericiți doar la gândul că vor primi un pachet, iar în momentul în care au văzut și conținutul acestuia, fericirea a atins cote maxime. Unii dintre ei nu văzuseră niciodată o carte atât de groasă precum DOOM-ul, de exemplu. Toate cărțile primite sunt importante și neprețuite pentru că îi vor ajuta la primul examen important din viața lor, Evaluarea Națională”, a spus Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Prundu. Și elevii de la Certeju de Sus au primit darurile cu multă bucurie, nerăbdători să descopere conținutul lor, mai ales că „familiile lor nu își permit să cumpere astfel de cărți”, după cum a precizat Directoarea Școlii Gimnaziale Certeju de Sus.

Proiectul face parte din campania „Lăsați-mă să învăț” a Fundației Mereu Aproape al cărei scop este scăderea ratei analfabetismului, reducerea abandonului şcolar și oferirea de oportunități de educație non-formală pentru copii din familii modeste dar cu rezultate foarte bune la învățătură.

Sika România este subsidiară a concernului elveţian Sika AG, fondat în 1910 Baar Elvetia, și prezentă pe piața din România de aproape 20 ani. În toți acești ani, compania a cunsocut mai multe etape de dezvoltare atât prin construcții proprii de fabrici (Brașov – fabrica de aditivi pentru betoane, Cluj – mortare speciale pentru construcții), cât și prin achiziții locale: 2019 – Arcon membrane, principalul producător de membrane bituminoase din România; 2020 – Adeplast SA, lider consacrat în producția unei game lărgite de mortare pentru construcţii şi izolaţii termice (EPS), astfel încât am ajuns la un număr de 13 fabrici și linii de producție locate în 7 zone ale țării și peste 670 de angajați.
Sika este lider global în producția de materiale chimice specializate, are o poziţie de top pe piaţa dezvoltării şi producţia de materiale chimice specializate, are o poziție de top pe piața dezvoltării și producției de sisteme și produse de etanșare, lipire, amortizare, consolidare și protecție utilizate în sectorul construcțiilor și în industria auto. Grupul elvețian are filiale în 108 țări din întreaga lume și deține peste 300 de unități de producție.