Când te gândești la „cel mai bun raport preț-calitate din România”, sloganul Altex România, te gândești în primul rând la respectul pentru client și mai apoi, chiar la respectul pentru propriul brand. Iar un brand de încredere și de calitate nu se construiește doar cu profit, ci și cu suflet, cu dăruire și cu atenție și la nevoile celorlalți. Astfel, Altex România a acceptat să intre în competiția pentru accesul la educație și pentru înălțarea aripilor a 50 de copii fără posibilități financiare.
Iar pe lângă plăcerea de a face un bine, pasiunea pentru sport și dorința de a se distra într-o competiție de mini-fotbal, Altex România a reușit și să câștige doua meciuri.
Însă, și ei și noi am știu că adevărații câștigători au fost doar cei 50 de copii care astăzi pot merge la școală, pot scrie cu un stilou nou și au caiete și ghiozdan, dar și încălțăminte și haine potrivite pentru toamnă. Acești copii primesc lunar un suport financiar datorită tuturor celor care s-au luptat pentru ei la Cupa „Mereu Aproape”, datorită și Altex România.
Mulțumim că ne-ai ajutat să ajutăm!