În județul Teleorman, într-o comunitate săracă, există un preot care de câțiva ani face lucruri minunate. Pentru că 50 de copii și 40 de bătrâni au nevoie de o masă caldă, o primesc șase zile din șapte. Cu sprijin, poate ajungem la șapte din șapte. Când donezi, fie cât de puțin, donezi speranță.

De la sfârșitul anului trecut, susținem și noi proiectul de la Negreni de Sus pentru că știm cât bine face și cât de mult ajută comunitatea.

Părintele Bogdan Cristian Danu a reușit să construiască, în ultimii doi ani, un centru social în curtea Parohiei, format din trei corpuri împărțite astfel:

  • Sala de mese, o mică magazie, sala de studiu, cabinet de informatică și sală de activități pentru limba engleză.
  • Bucătărie, grup sanitar și cameră tehnică.
  • Birou de mediere, birou administrativ și capelă.

Aceste corpuri sunt terminate din punct de vedere al construcțiilor, însă mai au nevoie de electrocasnicele necesare bucătăriei.

Părintele dorește să ridice și cel de al patrulea corp, tot în incinta Parohiei. Această clădire va fi folosită ca depozit pentru alimente, depozit pentru haine și va amenaja două camere, dormitoare sociale pentru urgențe.

Activitatea din centrul social se sprijină pe umerii protului și ai celor nouă voluntari, șapte femei care se ocupă de curățenie și bucătărie și doi bărbați pentru distribuția pachetelor la bătrîni. Sunt oameni ai locului care își pun munca, timpul și dorința în slujba comunității în care au crescut și în care trăiesc.

Știm cu toții că faptele bune cresc numai cu sprijin. Dacă veți să ne ajutați să ajutăm, vă lăsăm mai jos idei despre cum puteți contribui la speranța unei comunități modeste.

Nevoi:

– orice tip de materiale de construcții, pentru finalizarea ultimei clădiri.

produse pentru igienă: șampon, săpun, periuțe de dinți, pastă de dinți, detergent rufe și detergent de vase.

Dotare bucătărie socială: Mixer, Cuptor electric 2 buc, Robot de bucătărie, Prosoape 10 buc, Pahare de unică folosință, Oale de ciorbă de 10 l și 20 l, Castroane, boluri 50 buc

– Produse de curățenie și întreținere centru social, bureți de vase, saci menajeri-mari și mici, lichid de spălat de jos, detergent.

– Alimente:  Morcovi, ceapă, ciuperci, roșii, castraveți, orice legume, borș (sticlă sau plic), amestec legume tip Vegeta, foi de dafin, piper boabe, fasole verde, fasole uscată, mazăre, fructe și dulciuri.

– Pentru dormitoarele sociale: Pături 10 buc, lenjerii de pat și pilote 10 buc, traversa (mochetă) 10 m

 – Pentru activitățile școlare și cursurile de engleză: Tablă școlară albă de perete 200×120 cm, rechizite.

Prietenii noștri de la Sultan (http://www.sultan.pastatomate.ro) ni s-au alăturat deja în acest proiect de sprijinire a centrului social din Negreni de Sus și trimit lunar roșii în bulion, suc de roșii, pastă de tomate, Le mulțumim că au răspuns apelului nostru și le suntem recunoscători!

Donează speranță!