De-a lungul timpului, v-am cerut ajutorul pentru mai mulți copii din campania “Vreau să ajut”, bolnavi de tetrapareză spastică SAU de epilepsie. Niciodată, însă, pentru un copil al cărui corp și al cărui creier sunt răvășite de ambele boli. Un astfel de copil este David, un puști de șapte ani care în fiecare zi vrea doar un lucru: să alerge. Însă David abia pășește iar pasul îl face cu sprijin și după ore de terapii. Căci ce învață băiețelul azi, sau mâine, poate fi șters din minte imediat de o criză epileptică. Acum, David are o șansă nu doar să meargă singur dar și să I se rărărească și să I se reducă intensitatea crizelor epileptice. Pentru asta, David are nevoie de mobilizarea noastră. Printr-o donatie de 2 euro la numarul de sms 8848 puteți să contribuiți la fondul de solidaritate al campaniei „Vreau sa Ajut” din care va fi sprijinit David dar și alți copii.
La șapte luni de viață, David a primit diagnosticul  de tetrapareză spastică și a început terapiile de recuperare. Numai că tot ce recuperase a început să fie uitat caci la un an și trei luni David a avut prima criză epileptică. Și de atunci, copilul poate intra oricând în convulsii care durează 15-20 de minute.
Între crizele de epilepsie, David continuă recuperările. Ca să reducă efectele tetraparezei și ca să reînvețe ce uită după convulsii.. Pășitul  greoi a fost, însă, esențial pentru ca doctorul Park să îl primească pe David la operații. Ambele pentru tetrapareză dar cu uriașe șanse să-I rărească lui David convulsiile și să le reducă din intensitate.
David face zilnic terapie căci numai așa poate ține sub control spasticitatea și poate reînvăța ceea ce uită din cauza crizelor epileptice violente. Căci, de la un an și trei luni, David este zguduit de convulsii care durează 15-20 de minute.
David are nevoie acum de susținere. Pașii pe care îi face cu greu i-au adus acceptul pentru operațiile necesare tetraparezei spastice. Iar intervențiile acestea chirurgicale au mari șanse să îl ajute și cu epilepsia. În afară de operația pe măduva spinării, care îi va reduce spasticitatea, va face o intervenție chirurgicală și la picioare din cauză că sunt foarte deformate. Costurile sunt undeva la 57 de mii de euro.
Dacă doriți să îl  ajutați pe David, puteţi dona în conturile Fundației Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei şi în euro, cu numele „David Florea”.

  • Românii din străinătate pot contribui online sau prin Paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!

Conturi Fundatia Mereu Aproape
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU>