Înainte să învețe cum se spune “mama”, David a înțeles ce înseamnă suferința. Avea patru luni când a fost diagnosticat întâmplător cu o malformație congenitală. Se cheamă hernie diafragmatică și se traduce printr-o insuficiență respiratorie gravă. O boală care nu se vede, dar care îl macină pe interior și care i-ar putea aduce sfârșitul într-o clipă. E nevoie urgentă de operație iar părinții iși strigă cât pot de tare disperarea. Salvarea copilului lor de nici un an și jumătate depinde de noi. Puteți dona 2 euro prin sms la numărul 8848. Alimentați astfel fondul de solidaritate al campaniei Vreau să ajut din care va fi ajutat David dar și alti copii.
Înainte de orice trebuie spus că pe David îl iubește camera. Dar și David o iubește pe ea. Și îi zâmbește. Sperând, fără să știe, că în felul ăsta poate ii va putea face și pe oamenii care nu il cunosc, sa îl iubească.
Minunea despre care vorbește se numește David Andrei, are 1 an și 4 luni și iubește viața. Se vede asta din bucuria cu care face orice – se joacă, aleargă, zâmbește, aplaudă. Dar tatăl ne-a vorbit și despre o operație, și despre niște bani. David a fost diagosticat dintr-o întâmplare, am putea spune fericită, cu hernie diafragmatică hiatală. De atunci a început un șir lung de întamplări nefericite și un chin pe care copilul jucăuș cu ochi albaștri încă nu îl ințelege. Fizic, pare un puști perfect sănătos.
O operație i-a fost deja făcută acum aproximativ un an, într-un spital din București. Dar n-a reușit. Boala a recidivat iar acum părinții nu mai vor să riște. Au găsit un spital din Turcia care îi așteaptă deja cu David, pentru intervenția chirurgicală. Însă, inainte de toate, au nevoie de bani. 13 mii de euro. O sumă imensă pentru un tată care lucreaza la RATB și o mamă care stă acasă și are grija de băiețel. Fără această operație David nu are cum să trăiască normal. Există un prognostic rezervat dar mama nu poate face astfel de calcule. Pentru ea nu există decât șanse de salvare, pentru ca David să iși vadă liniștit de joaca lui, de viața lui.
Dacă doriți să îl ajutaţi pe DAVID, puteţi dona în conturile Fundației Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei şi în euro, cu numele „DAVID ANDREI”.
Românii din străinătate pot contribui la salvarea lui David online sau prin Paypal menționând numele lui. Orice sumă contează!
Conturi Fundatia Mereu Aproape
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU>