Vă propunem acum ca de ziua ei, să-i facem unei fetițe cadou… mersul. Denisa are cinci ani și nouă luni și cu o zi înainte de aniversare, în ianuarie viitor, ar trebui să fie operată la coloană. Copila suferă de tetrapareză spastică și șansa ei să nu ajungă într-un scaun cu rotile vine din Statele Unite. Pentru ca Denisa să fie operată acolo, are nevoie de sprijin. Printr-o donatie de 2 euro la numărul de sms 8848, alimentati fondul de solidaritate al campaniei „Vreau să Ajut” din care va fi ajutată Denisa dar si alti copii.
Joaca și jucăriile sunt pasiunea Denisei, o fetiță născută prin cezariană, dintr-o sarcină triplă. Copila a venit pe lume prima. Au urmat-o David și Daria. Două zile au luptat medici de la Terapie Intensivă să nu îi piardă pe tripleți. Din cei trei frați, la externare, Denisa avea în fișă 14 diagnostice. Cel de-al cincisprezecelea a venit jumătate de an mai târziu. Paralizia cerebrală nu lasă creierul să comunice corect cu picioarele și, de aceea, Denisa depinde mereu de cineva. În plus, puseele de creștere îi provoacă fetiței dureri din ce în ce mai mari și au început să îi deformeze un picior. Pentru operație are nevoie de 46.000 de euro
Dincolo de o chitară, un ponei pufos și un câine cu telecomandă, Denisa visează să meargă. Și pentru asta, așa cum a învățat-o mama, se roagă des. Un an au așteptat părinții fetiței să prindă un loc pe lunga listă a doctorului Park din Statele Unite. Speranța că Denisa nu va mai depinde de nimeni este umbrită însă de costuri.
Dacă doriți să o ajutaţi pe Denisa, puteţi dona în conturile Fundației Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei şi în euro, cu numele „Denisa Zamfirescu”.
- Românii din străinătate pot contribui online sau prin Paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!
Conturi Fundatia Mereu Aproape
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU>