De 4 ani, Diana este prizonieră într-un scaun cu rotile. Asta nu o împiedică, totuşi, să viseze că va deveni medic ortoped – de mică şi-a dorit să ajute alţi copii. Avea doar doi ani când medicii i-au dat un diagnostic crunt: amiotrofie spinală. Tratament nu exista pe-atunci, aşa că medicii i-au recomandat suplimente alimentare. Boala a avansat, tratamentul i-a afectat copilului ficatul, iar poziţia nefirească din fotoliul rulant i-a strâmbat, în timp, coloana. De câţiva ani, medicina a găsit o soluţie pentru cei care suferă de amiotrofie spinală. Diana urmează tratamentul, iar rezultatele sunt foarte bune. Însă, ca să poată duce o viaţă normală, trebuie să treacă printr-o operaţie pe coloană. Iar intervenţia costă prea mult pentru părinţii Dianei.

Plăpândă, firavă și temătoare, Diana este o copilă de 15 ani care poartă în privire o suferință pe care puţini adulţi ar putea-o îndura.

Iuliana Potlog, mama Dianei: A mers pe picioare până la vârsta de 9 ani, până la 11 ani a mers pe genunchi, apoi nu a mai putut deloc. I s-a strâmbat foarte tare coloana, nu a mai putut să mai meargă deloc.

De câţiva ani încoace, viaţa Dianei e o înșiruire de ore petrecute în spital, de discuții cu medici care nu dau mai niciodată cele mai bune vești și de dureri crunte, de care nu poate scăpa.

Iuliana Potlog, mama Dianei: Dimineața când se trezește, o duc la baie. Ea doarme cu sora ei, o întoarce, dar eu trebuie să o duc la baie, eu o ridic, eu o îmbrac, eu o pieptăn, eu îi dau să se spele pe dinţi.

Tratamentele au fost multe și greoaie

La București, la sanatoriul de la Techirghiol, la Oradea.

Iuliana Potlog, mama Dianei: Nu i se mai îndreaptă nici acesta, tendonul, nu i se mai îndreaptă tendonul. Noi am mai făcut operaţie la tendoane, la calcâi și între picioare, la Mangalia. De 11 ori am fost internate în spital anul acesta.

Până la tratamentul Spinraza, nimic nu a avut efectul dorit. Acum, că evoluţia bolii a încetinit, Diana poate, în sfârşit, să îşi facă planuri de viitor.

Întâmplător sau nu, Diana și-a dorit dintotdeauna să devină ortoped

A fost ca o premoniţie pentru ce avea să devină viața ei.

Diana Potlog: De când eram mică îmi doream să devin doctoriţă, mi-au plăcut biologia și chimia – m-am făcut înțeleasă din primele ore.

Stoica Elena, profesoara de chimie a Dianei: Să fie curajoasă, să se încreadă în Dumnezeu și să meargă cu inima deschisă că totul va fi bine.

Reporter: Când era micuță, vă întreba?

Iuliana Potlog, mama Dianei: Da, foarte mult mă întreba, mami eu de ce nu pot sa merg, de ce nu pot sa fac ca ceilalți copii, de ce nu pot să merg la școală. Copiii o intrebau de ce e în căruț, ce are? Suferea foarte tare.

7.500 de euro costă operaţia care ar putea-o ajuta pe Diana să meargă din nou

Iuliana Potlog, mama Dianei: Nu vreau absolut nimic, decât să o văd în picioare. Atât! Nu vreau nimic, cum am trăit în sărăcie, trăiesc și de acum încolo, nu doresc altceva, decât să o văd bine!

Dacă doriți să o ajutați pe Diana puteţi dona în conturile Fundației Mereu Aproape, în lei şi în euro, cu mențiunea numelui „Diana Potlog”.

  • Românii din străinătate pot contribui online sau prin Paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!

Conturi Fundația Mereu Aproape

CIF 18212553:

Cont in lei: RO86BTRL000AJUTEU8848RON

Cont in Euro: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR

Cod SWIFT: BTRLRO22

Ne poți ajuta să ajutăm donând 2 Euro prin SMS la numarul 8848. Numărul 8848 NU are recurență.

În acest fel, alimentezi fondul de solidaritate al Campaniei Vreau să ajut, din care sprijinim financiar cazuri medicale pe care le vezi pe posturile tv ale Intact Media Group, pe acest site, pe Facebook sau nu le vezi deloc.

Numărul de SMS 8848 este dat Campaniei Vreau să ajut, de operatorii de telefonie mobilă Telekom Romania Mobile, Vodafone Romania și Orange si DigiMobil