Dragoș are 6 ani și deși nu poate face lucuri obișnuite pentru vârsta lui, luptă, zâmbește, se bucură și are credința că se va face bine. O afecțiune neuromotorie nu îl lasă pe puști să facă lucruri simple și nici să stea în picioare. De când au fost descoperite problemele lui de sănătate, Dragoș face zi de zi terapie de recuperare însă nu va merge niciodată fără ca medicii să intervină chirurgical. O pot face numai specialiști din Statele Unite ale Americii. Ca să ajungă peste ocean, Dragoș trebuie să strângă o sumă imensă: 44.000 de dolari.
Îl puteți ajuta pe Dragoș, dar și pe alți copii, donând 2 Euro printr-un SMS la numărul 8848* în fondul de solidaritate al Campaniei “Vreau să ajut”.  
Dragoș este un copil foarte inteligent și optimist. Ne-a povestit că îi place mult la grădiniță pentru că sunt mulți copii și se pot juca împreună. Din păcate, el nu poate face sport sau alte activități care implică mișcare, dar abia așteaptă momentul în care se va face bine și se va putea juca normal.
”O să pot să învăț să joc fotbal, baschet, volei. În parc voi putea să mă dau pe tobogan, să mă joc cu mingea, să mă dau în leagăn. Rog toți oamenii de acasă să ne ajute” – Dragoș
*Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donatiile de pe abonament. În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.

CUM POŢI AJUTA
Un SMS de 2 EURO la numărul 8848 ar putea fi sfârșitul suferinței pentru Dragoș.
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.
În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.
Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
De asemenea, puteţi dona (Dragoș vă mulţumeste şi pentru acest gest minunat) prin Telekom România, telefonie fixă, formând: 0 900 900 301– 10 euro/apel; 0 900 900 303 – 3 euro/apel; 0 900 900 305 – 5 euro/apel *Nu se percepe TVA.
Prin PayPal 
Sau direct, în conturile Fundaţiei Mereu Aproape, cu menţiunea “Dragoș Constantin”.
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU