Pentru noi, adulții, e greu de înțeles cum copiii cu trupuri măcinate de durere și de boală au atâta putere să mai și zâmbească. Să vrea să se ridice, să vrea să se joace și să stea cuminți la terapii medicale. Efe este un astfel de exemplu. De trei ani face recuperare pentru urmele paraliziei cerebrale declanșate la nașterea sa prematură. Dar, oricât ar munci băiețelul, salvarea lui tot în sala de operație se găsește. Copilul a ajuns la vârsta ideală pentru o operație complexă la coloană. Trebuie să o facă în Statele Unite și trebuie să și adune extrem de urgent banii necesari. Printr-o donație de 2 euro la numarul de sms 8848 puteți să contribuiți la fondul de solidaritate al campaniei „Vreau să Ajut” din care va fi sprijinit și Efe.
De la început sarcina a debutat un pic cu probleme. Au fost conversațiile cu medicii, cu neonatologii și fiecare spunea îmi spunea ce riscuri există ca el să nască la 29 de săptămâni, dar din păcate nu aveam ce să facem.
Lui Efe îi place să se joace, îi plac darurile, cartofii prăjiți și să râdă. De parcă boala și durerile date de spasticitate le-ar duce altcineva, nu el de când s-a născut. Efe face recuperare zilnic. Terapiile sunt esențiale în cazul copiilor cu paralizii cerebrale, indiferent de gravitatea sechelelor, dar exercițiile au și ele limitele lor de reușită.
Când am aflat de copiii operați în America cu această problemă, atunci am trimis și noi toate investigațiile pe care le cereau pentru o evaluare a lui, iar el are șanse de recuperare aproape 100%, îl ajută vârsta că-i destul de mic, nu a apucat să aibă alte probleme la coloană, la picioare, la scurtarea tendoanelor, ne-a spus mama lui Efe.
Acceptul specialiștilor americani există și Efe are operația programată pentru luna viitoare. Speranța există. Doar cele 45 de mii de euro necesare lipsesc. Dar părinții puștiului cred cu tărie că bunătatea și generozitatea se vor uni și pentru micul Efe.
Dacă doriți să îl ajutați pe Efe, puteţi dona în conturile Fundației Mereu Aproape, în lei şi în euro, cu mențiunea numelui „Efe Abduraman”.
- Românii din străinătate pot contribui online sau prin Paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!
Conturi Fundația Mereu Aproape
CIF 18212553:
Cont in lei: RO86BTRL000AJUTEU8848RON
Cont in Euro: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR
Cod SWIFT: BTRLRO22
Ne poți ajuta să ajutăm donând 2 Euro prin SMS la numarul 8848*
În acest fel, alimentezi fondul de solidaritate al Campaniei Vreau să ajut, din care sprijinim financiar cazuri medicale pe care le vezi pe posturile tv ale Intact Media Group, pe acest site, pe Facebook sau nu le vezi deloc.
Numărul de SMS 8848 este dat Campaniei Vreau să ajut, de operatorii de telefonie mobilă Telekom Romania Mobile, Vodafone Romania și Orange si DigiMobil