O zi de vineri. După o oră, închei conversația telefonică cu o doamnă cu voce caldă și blândă. Are aproape 40 de ani și întelepciunea unui om trecut prin multe încercări. Povestește cu multă dragoste despre cei doi copii ai ei, despre pasiunile celor mici și despre viața lor împreună. Puțin despre ea. Ea este în primul rând Mamă și tot ce face, face pentru ca Denisa și Alexandru să aibă tot ce au nevoie. Iar lipsurile le acoperă cu multă iubire: “Copiii înțeleg că dacă azi avem de mâncare, mâncăm. Dacă nu, sperăm că mâine Doamne-Doamne să ne ajute și să punem ceva pe masă”, povestește mama.
Aceasta este familia Stoleru. Cei trei membri locuiesc în satul Roșiori, județul Ialomița, într-o casă ridicată cu ajutorul donatorilor și al oamenilor generoși din sat.
Familia se descurcă greu. Mama suferă de miopie forte și are o dioptrie de 28. Este pensionată pe caz de boală iar veniturile familiei înseamnă indemnizația de handicap și alocațiile copiilor.
Tatăl a plecat la muncă în străinătate în 2014 și nu s-a mai întors. Rămași singuri într-o casă veche, mama și copiii au fost nevoiți să se descurce. Mama povestește cu capul sus despre greutățile vieții, chiar dacă vocea tremurândă îi dă de gol durerea profundă: “Eu nu mă vait niciodată, căci dacă eu mă plâng, cine să mai încurajeze copiii?”.
Atât Denisa cât și Alexandru înteleg importanța școlii și pun educația pe primul plan, facând-o pe mama lor mândră.
Alexandru este clasa a XI-a la Colegiul Național “Grigore Moisil” din Urziceni și visează să fie student la Politehnică și să lucreze în domeniul IT. De la începutul anului școlar 2018, Alexandru a intrat în programul Adoptă un premiant, susținut de partenerul nostru RURIS. Astfel, băiatul a primit în dar un laptop, telefon, imprimantă și i se asigură lunar costul abonamentului de transport la și de la școală, în valoare de două sute de lei. După cum ne spune mama, băiatul :”Nu stă fără calculator, se documentează permanent și este foarte pasionat de tehnologie!”.
Denisa este în clasa a IV-a la școala din sat și pe lângă rezultatele bune la învățătură este pasionată de muzică și dans, pe care îl practică acasă: “Își face coregrafii singură, ar putea să danseze o zi întreaga!”, povestește mama cu un zâmbet care trece prin telefon până la noi.
Copiii familiei Stoleru “sunt învățați cu greul” iar dacă își doresc vreo mică plăcere și mama le spune că nu are bani, “ei nu se supără, mă înțeleg și știu că atunci când am bani mereu le cumpăr ceva bun. Sunt și ei copii până la urmă”, declară mama cu resemnare.
Am întrebat-o pe doamna Stoleru cum a reușit și reușește să crească așa copii iubitori și înțelegători. Ne-a spus că în familia lor comunicarea e baza: “Mereu îi îndemn pe cei mici să îmi spună orice problemă au. Totul se rezolvă, se găsesc soluții la orice dacă îți dorești. Iar împreună putem trece peste toate”.
Și trec. Peste un lucru trec copiii mai greu, pentru că încă nu îl înțeleg foarte bine. Și mai mereu o întreabă pe mamă: ”Mami, tu de ce nu ai grijă și de tine și ne faci numai nouă plăcerile?”. Și noi și voi știm răspunsul: din iubire de mama. Una care a pus la păstrare propriile nevoi și pasiuni, de dragul familiei. Doamna Stoleru povestește cum la ultimul control oftalmologic, doctorul i-a spus despre posibilitatea operației pentru a-și reduce din dioptrii. “Nu am bani să mă operez, chiar daca poate mi-aș dori. Dar chiar și dacă aș avea, nu cred că aș putea să îmi văd copiii având atâtea lipsuri zilnice iar eu să mă operez. Vreau ca în primul rând copiii mei să fie fericiți!”. Își amintește cu drag de câtă plăcere îi aducea în trecut croșetatul mileurilor, marea ei pasiune. Ar mai croșeta și acum, însă spune cu regret că “nu mai pot, nu mai văd și îmi pare tare rău. Stăteam și până la două noaptea croșetând, căutând tot felul de modele interesante!”
Cu multă dragoste și înțelegere, familia Stoleru își trăiește viața de zi cu zi visând la un viitor mai bun. Iar noi, Fundația Mereu Aproape, le suntem recunoscători pentru toate lecțiile frumoase împărtășite si vă mulțumim vouă pentru tot ajutorul pe care ni-l dați să ajutăm!
Familia Stoleru este parte a Campaniei noastre “Schimbă o viață”. Dacă doriți să le fiți sprijin Denisei, lui Alexandru și mamei lor, puteți sale oferiți o donație materială sau una financiară. Doar anunțați-ne și putem sta de vorbă despre ce e mai potrivit. Ne puteți scrie pe office@fundatiamereuaproape.ro sau ne puteți da mesaj pe pagina noastră de Facebook.
Publicat pe data de 6 martie 2019
în Schimbă o viață