Născut din sarcină gemelară, cu șanse mici de supraviețuire, Gabriel este un băiețel care primește în fiecare zi același dar: viața. Are șase ani și de șase ani forța lui îi uimește pe medici și le dă speranțe părinților. Băiețelul are grave afecțiuni neuropsihomotorii și face terapii prin toată țara. Acum, disperarea mamei și a tatălui lui Gabriel vine din faptul că acest copil nu ia deloc în greutate și viața lui e în pericol. Gabi are nevoie să facă, până nu e prea târziu, un set de analizele genetice care ar putea clarifica ce diagnostic îi blochează dezvoltarea. Printr-o donatie de 2 euro la numarul de sms 8848 puteți să contribuiți la fondul de solidaritate al campaniei „Vreau să Ajut” din care va fi sprijinit Gabriel, dar și alți copii ori adolescenți

”Povestea lui Gabi a început încă de la naștere. Fiind din sarcină gemelară au apărut niște complicații la naștere în care șansele lui de viață nu erau tocmai 100%.  În momentul  de față, Gabi are paralizie cerebrală, hipotonie și de curând, de un an de zile, suntem diagosticat cu malnutriție, nu reușim să luăm în greutate…” , a spus Elena, mama lui Gabriel

Este cea mai recentă luptă căreia soții Chihaia trebuie să îi facă față căci de șase ani, Elena și Silviu se chinuie să-i îmbunățățească viața lui Gabriel, unul din gemenii lor.  După șase ani de eforturi continue pentru a-și vedea copilul mai bine, cea mai arzătoare dorință a familie Chihaia este afle de la medici, clar și sigur, ce îi blochează lui Gabriel dezvoltarea, și așa dată peste cap de paralizia cerebrală de care băiatul suferă.

Kinetoterapia, osteopatia, Terapia Vojta dar și alte terapii sunt nelipsite din viața lui Gabriel. Le face în centre de recuperare de stat și private dar și acasă când familia nu mai are resurse financiare. Micile progrese făcute de Gabriel au fost însă anulate de pneumonia de acum un an care l-a ținut pe puști în spital.

Gabriel este hrănit cu lapte special, cu mâncare pasată, supă, legume și sucuri, insuficient pentru creștere normală. Și cum medicii nu au reușit să determine ce i se întâmplă copilului, au recomandat investigații clare: analiză WESS într-un laborator din germania.

”Trebuie să facem o analiză WESS pentru a determina dacă există ceva genetic care să-l ajute în tratament pentru a lua în greutate, pentru a vedea un diagnostic clar. Până acuma singurul diagnostic e paralizie cerebrală.”, a mai spus mama lui Gabriel

Dacă doriți să îl ajutați pe Gabriel, puteţi dona în conturile Fundației Mereu Aproape, în lei şi în euro, cu numele „Gabriel Chihaia”.

  • Românii din străinătate pot contribui online sau prin Paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!

Conturi Fundația Mereu Aproape

CIF 18212553:

Cont in lei: RO86BTRL000AJUTEU8848RON

Cont in Euro: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR

Cod SWIFT: BTRLRO22

Ne poți ajuta să ajutăm donând 2 Euro prin SMS la numarul 8848*

În acest fel, alimentezi fondul de solidaritate al Campaniei Vreau să ajut, din care sprijinim financiar cazuri medicale pe care le vezi pe posturile tv ale Intact Media Group, pe acest site, pe Facebook sau nu le vezi deloc.

Numărul de SMS 8848 este dat Campaniei Vreau să ajut, de operatorii de telefonie mobilă Telekom Romania Mobile, Vodafone Romania și Orange si DigiMobil