Înțepături zilnice, patru până la șase injecții, tot zilnic, mâncare cântărită cu mare atenție. Asta e viața a 3000 de copii din România care suferă de diabet tip unu. Cifra îngrijorează și Societata Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice care încearcă să ajute cât mai mult acești mici bolnavi.
Leonardo a aflat că are diabet insulino-dependent în primăvară. Analize de rutină au indicat glicemie mare, iar testele ulterioare, amănunțite, au confirmat că puștiul va trăi de acum încolo o viață sub controlul medicamentelor și al disciplinei.
Leonardo este unul din cei trei mii de copii români care duc o astfel de viață, dictată de diabetul tip unu. Diabetul tip unu înseamnă înțepături pentru măsurarea glicemiei și până la șase injecții zilnice cu insulină, schimbarea alimentației, cântărirea și calcularea fiecărei porții de mâncare, grijă să nu te îmbolnăvești mai rău, căci diabetul este o boală tăcută care mănâncă trupul.
 
Nu mai pot să fac lucrurile pe care le făceam înainte, nu mai pot să construiesc lego. De la înțepături mă dor degetele  și nu mai pot să apăs.- spune Leonard
 
Fundația Mereu Aproape a decis ca donatiile strânse în urmatoarele două săptămâni în fondul de solidaritate al Campaniei “Vreau sa ajut” să fie folosite pentru copii cu diabet.
Puteți dona doi euro prin SMS la numarul 8848. Prin această donație, alimentați fondul de solidaritate al Campaniei “Vreau să ajut” din care vom acoperi nevoile medicale ale lui Leonardo dar și ale altor copii.
*Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.

CUM POŢI AJUTA
Un SMS de 2 EURO la numărul 8848 ar putea fi sfârșitul suferinței lui Leonardo.
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.
În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.
Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
De asemenea, puteţi dona prin Telekom România, telefonie fixă, formând: 0 900 900 301– 10 euro/apel; 0 900 900 303 – 3 euro/apel; 0 900 900 305 – 5 euro/apel *Nu se percepe TVA.
Prin PayPal 
Sau direct, în conturile Fundaţiei Mereu Aproape, cu menţiunea “Leonardo Minuț”.
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU