Maya are cinci ani și s-a născut prematur, cu leziuni ale sistemului nervos central, care i-au provocat malformații grave ale picioarelor. Din primele luni de viață ale Mayei, părinții au început să caute soluții ca ea să crească normal. Niciun fel de recupereare medicală nu a ajutat-o pe Maya să meargă. Speriați de gândul că fata lor nu va putea merge niciodată, părinții ei au căutat zi și noapte soluții care să o facă bine. După o consultație în Turcia, părinții au găsit o soluție pentru fata lor, o intervenție pe coloană. Costurile intervenției sunt copleșitoare pentru familie.
O puteți ajuta pe Maya, dar și pe alți copii, donând 2 Euro printr-un SMS la numărul 8848* în fondul de solidaritate al Campaniei “Vreau să ajut”.
Maya nu poate să meargă decât târându-se, la propriu, ori sprijinindu-se de ceva sau cineva. Altfel nu poate face nicio mișcare.
”Am aflat un pic cam târziu de această operație, ea se numește rizotomie selectiv dorsală, este o operație la coloană, pe nervii măduvei, este destul de grea și complicată. Am decis să plecăm în străinătate. Am apelat la o clinică din Turcia care face această intervenție.” – Andreea Ștefan, mama Mayei.
*Suma alocata cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donatiile de pe abonament. În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.
CUM POŢI AJUTA
Un SMS de 2 EURO la numărul 8848 ar putea fi sfârșitul suferinței pentru Maya.
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.
În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.
Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
De asemenea, puteţi dona (Maya vă mulţumeste şi pentru acest gest minunat) prin Telekom România, telefonie fixă, formând: 0 900 900 301– 10 euro/apel; 0 900 900 303 – 3 euro/apel; 0 900 900 305 – 5 euro/apel *Nu se percepe TVA.
Prin PayPal
Sau direct, în conturile Fundaţiei Mereu Aproape, cu menţiunea “Maya Ștefan”.
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU
Publicat pe data de 25 martie 2016
în Campanii in desfasurare, Pe cine ajutăm împreună, Vreau să ajut