Copilăria lui Michael Gabriel Vișan, un băiețel de doar patru ani, a fost zdruncinată de apariția uneia dintre cele mai agresive forme de cancer: neuroblastom de grad IV. Micuțul urmează un tratament complex în Turcia, unde părinții au făcut tot posibilul să acopere costurile medicale enorme pentru veniturile lor. Ajunși la capătul puterilor, părinții lui fac apel disperat pentru ajutor financiar.
Michael este de luni de zile la spitalul Acibadem din Istanbul unde a făcut serii de chimioterapie, i-a fost îndepărtată chirurgical tumora dar, din păcate, medicii au fost nevoiți să îi scoată și un rinichi afectat. Însă copilul încă are de luptat pentru a scăpa din ghearele morții! În prezent se află la finalul radioterapiei și trebuie neapărat să înceapă chimioterapie de întreținere timp de 12 luni. Doar o singură cură de chimioterapie costă 8000 de euro, bani pe care familia lui Michael nu îi are. Împreună putem schimba destinul acestui băiețel care, în ciuda durerii, reușește să rămână cu zâmbetul pe buze.
Boala a început de la o banală durere de picior
Drama lui Michael a început în decembrie anul trecut, când le-a spus părinților că îl doare piciorul. L-au dus la medic unde a făcut o serie de analize, dar pe 31 ianuarie 2024 s-a simțit foarte rău și a ajuns la Urgențe. Medicii au observat la ecografie că are o bulă în stomăcel, dar și o formațiune tumorală în zona rinichiului și l-au internat pentru investigații amănunțite pe secția de oncologie pediatrică. I-au fost făcute analize, iar timp de o lună, cât a stat internat, a făcut continuu febră.
Tumora a fost lipită de organe și artere
Părinții copilului, Denisa și George, au ales să ceară o a doua opinie medicală la distanță din partea unui spital din Turcia. Au făcut apel la Acibadem și au fost acceptați. După investigațiile de sânge, a urmat evaluarea și i-a fost pus diagnosticul crunt: neuroblastom grad IV cu metastaze la picioare, maini si la cap, cu tumoră la rinichiul stâng de 7,9 cm. Tumora a fost lipită de organe și artere importante din organismul lui Michael, medicii turci alegând să dezlipească și ultimul firicel de pe aortă, astfel încât să nu riște să o perforeze.
Cursă contra-cronometru pentru a acoperi costurile tratamentului
Michael a urmat șașe cure de chimioterapie, o operație pentru scoaterea tumorii, care a necesitat si îndepărtarea unuia dintre rinichi în luna august, iar în prezent a finalizat radioterapia. Michael este aproape vindecat, însă trebuie să continue cu chimioterapia de întreținere: 12 cure, iar fiecare costă aproximativ 8.000 de euro, o sumă care depășește cu mult resursele familiei.
Până acum, familia Vișan a cheltuit peste 65.000 de euro pentru tratamentul lui Michael, cu ajutorul sponsorilor, al prietenilor și cu sprijinului nostru. Însă provocările financiare continuă, iar părinții sunt într-o cursă contra-cronometru pentru a acoperi costurile următoarelor serii de tratament, necesare pentru ca Michael să continue lupta împotriva acestei boli cumplite.
Michael are nevoie disperată de ajutorul nostru! Împreună, îi putem oferi șansa să învingă cancerul. Orice donație, oricât de mică, contează.
Puteți dona 2 EURO prin SMS la 8848, număr fără recurență. Românii din străinătate pot dona prin PayPal sau prin transfer bancar.
Conturi Fundația Mereu Aproape
Cont in lei: RO86BTRL000AJUTEU8848RON
Cont in Euro: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR
Cod SWIFT: BTRLRO22
CIF: 18212553
Toate sumele ajung în fondul de solidaritate al Campaniei Vreau să ajut și vor fi direcționate către acoperirea costurilor de chimioterapie de întreținere ale lui Michael.