Andrei, Brianna, Eva, Gabriela, Mihai, Lucas, Matei, Miruna, Vladimir șI Sonia  sunt  micuții pacienți, majoritatea bebeluși, ale căror inimioare bolnave au putut fi “reparate” datorită generozității umane, în cadrul primei misiuni cardio-pediatrice din acest an sprijinită de Fundația Mereu Aproape. O echipă de medici de renume coordonați de dr. Șerban Stoica și de prof. dr. Victor Costache i-au operat pro bono, în vreme ce una dintre cele mai mari clinici private din țară le-a pus la dispoziție sălile de operații, iar oamenii generoși  au donat în contul Fundație Mereu Aproape pentru a acoperi costurile tratamentelor si consumabilelor necesare.

Datorită solidarității umane, 14 copii cu vârste cuprinse între 2 luni și 17 ani, născuți cu malformații cardiace grave, sunt acum sănătoși.

Inimilioarele lor au fost „reparate” de echipa medicală condusă de domnul doctor Şerban Stoica, chirurg cardiovascular pediatru, şi de domnul profesor universitar doctor, Victor Costache, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic Sanador.

Micii pacienţi au avut însă nevoie de ajutor financiar pentru tratamentele și consumabilele medicale vitale în operații și ATI, iar banii au fost strânși de Fundația Mereu Aproape prin intermediul SMSurilor de câte 2 euro la numărul 8848 sau prin donații în cont.

„E fantastic că avem o echipă foarte bună. Noi lucrăm în așa-numita „Echipă a inimii”. Este o echipă care este întărită de Fundația Mereu Aproape.”, a explicat prof. dr. Victor Costache.

Lacrimile de disperare ale părinților s-au transformat în lacrimi de fericire

Pentru toți părinții copiilor operați, costurile intervențiilor chirurgicale ar fi depășit mult posibilitățile lor financiare, iar pentru a fi tratați în sistemul de stat, timpul de așteptare ar fi fost mult prea lung. Așa că ajutorul primit din partea medicilor, a clinicii private și, nu în ultimul rând, al simplilor oameni care au donat pentru ei prin intermediul Fundației Mereu Aproape a fost o binecuvântare.

„Celor care au donat pentru ca noi să ne operăm fetița le mulțumim pentru ajutorul acordat. Le dorim multă sănătate și îi sfătuim ca, de fiecare dată când au posibilitatea, să doneze pentru copii. Să dea un mesaj la numarul 8848, sunt 2 Euro care pot salva o viață. Poate nici nu știu ca un suflet de copil are nevoie de ajutor și poate fi salvat din donația lor”, a transmis Lidia Berariu, mama micuței Sonia, adăugând apoi: „Le mulțumim tuturor – medicilor și donatorilor care au fost alături de noi! (…) Multumim Fundatiei Mereu Aproape!”. 

„Nu ne așteptam ca oamenii să doneze pentru Lucas. Mă gândeam că oamenii puteau să vadă prin ce trecem în reportajul difuzat la televizor, dar să treacă cu nepăsare și să nu doneze pentru băiețelul nostru. Mă bucur că oamenii au înțeles nevoia operației lui și ne-au ajutat, altfel nu știu cum am fi putut să îl operăm. Dacă am fi ajuns la un alt spital probabil că nu am fi avut direcție, nu am fi știut nicicum unde ar putea fi operat. Ne bucurăm că toate s-au așezat astfel încât Lucas să poata fi operat. Le mulțumim tuturor  – și Fundației Mereu Aproape, și medicilor, și asistentelor și celor care au avut grijă de Lucas”, a spus Dana Galbîn, mama micuțului Lucas.

„Cu ajutorul dumneavoastră, al Fundației Mereu Aproape, și al campaniei de strângere de fonduri pe care ați făcut-o pentru noi, am reușit să o operăm pe Eva la inimioară. Suntem atât de fericiți că ea este bine că nu ne găsim cuvintele să vă mulțumim. Vă suntem recunoscători pentru că ne-ați ajutat și știm că nu am fi avut soluții să strângem sumele pentru cheltuielile medicale de la operație.”, a declarat Viorica Dermenji, mama Evei.