Krisztina este o mamă care iși crește singură cei trei copii, pe Alexa, Mark si Bianca.  Tatăl copiilor a decis să își părăsească familia cu foarte mulți ani în urmă.  Nu păstrează legătura cu cei mici, nu îi caută și nu se implică in creșterea lor. După separarea de tatăl copiilor, din cauza veniturilor foarte mici, Krisztina s-a mutat cu copiii din chirie în chirie. Bărbatul nu plătește pensie alimentară și mama nu și-a permis niciodată să angajeze un avocat pentru un proces privind pensia.
Mama face eforturi uriașe să le ofere copiilor tot ce au nevoie însă aceste chetuieli, alături de cele zilnice, o copleșesc. Bunica refuză să îi primească în casa ei pe motiv că ce mici sunt gălăgioși și, în plus, nu are spațiu pentru alte patru suflete.
Acum trei luni, Krisztina a rămas fără serviciu căci brutăria unde lucra s-a închis. Fară un venit lunar, datoriile s-au adunat repede și, din cauza restanțelor la întreținere, proprietarul casei unde familia locuia cu chirie a decis să îi evacueze.  Krisztina avea de plată 1.500 de lei.
Acum, ca să le ia copiilor mâncare, mama merge la muncă cu ziua. La ultimul interviu de angajare,  Krisztina a fost respinsă din cauza aspectului fizic modest și din cauza problemelor cu dantura.
În ciuda tuturor problemelor, Krisztina nu și-a abandonat copiii, dorm pe la prieteni și cunoscuti și speră să își găsească un loc de muncă și să poată da avans pentru chiria unei camere în care să-și țină copiii uniți. E cea mai mare dorință a unei mame: să aibă un loc de muncă stabil și ceva să le pună pe masă copiilor ei.
Krisztina merită ajutată. La fel și copiii ei. Alexa, fata cea mare, a terminat clasa a opta cu media 8.50 și a promovat Evaluarea Natională cu media generala 9,20. Mark are 13 ani și trece in clasa a șaptea, iar Bianca, mezina familiei, va incepe clasa a cincea.
Krisztina și copiii ei au nevoie de sprijin pentru avansul necesar închirierii unei locuințe, alimente, haine subțiri de vară si încălțăminte pentru copii. Și de un loc de muncă stabil pentru mamă.
Mărimile copiilor
Alexa: pantof mărimea 38 și haine măsura S-M
Mark: pantof mărimea 38 și haine masura M-L
Bianca: pantof mărimea 36 și haine marimea M
Mama: pantof mărimea 38 și haine marimea M-L.