Claudiu este un copil vesel de doar trei ani, care se confruntă de cateva luni cu o afecțiune care îi pune viața în pericol. A fost diagnosticat cu malfomație a venei Galen, venă care duce sângele de la creier la inimă. Anevrismul venei Galen are acum diametrul de trei centimetri și apasă pe creier. Din această cauză, dezvoltarea neurologică a băiatului este dată peste cap, iar ritmul în care malformația se dezvoltă îi pune viața în pericol. Puștiul riscă un accident cerebral si de aceea are nevoie urgent de o intervenție chirurgicală la o clinică privată din capitală, însă fără această sumă de bani viața lui atârnă de un fir de ață.
Malformația venei Galen apare între săptămânile a șasea și a unsprezecea de sarcină. La unii copii, simptomele  se pot manifesta imediat dupa naștere, la alții la vârste mai mari.  Părinții au depistat problema datorită faptului că lui Claudiu i se umfla și învinețea ochiul stâng, iarna mai des și mai tare datorită temperaturilor scăzute. A fost dus astfel la control, iar doctorii i-au depistat boala. Între timp, Claudiu era din ce în ce mai agitat și comportamentul lui se schimba. Anomalia pe care o are face ca sângele să treacă cu presiune mai mare în vene și astfel schimbul de oxigen nu se mai produce. Claudiu poate face convulsii sau chiar accident vascular cerebral.
Puteți dona doi euro prin SMS la numarul 8848. Prin aceasta donație, alimentati fondul de solidaritate al Campaniei “Vreau sa ajut” din care vom acoperi nevoile medicale ale lui Claudiu dar și ale altor copii.
*Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.
 

CUM POŢI AJUTA
Un SMS de 2 EURO la numărul 8848 ar putea fi sfârșitul suferinței pentru Claudiu.
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.
În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.
Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
De asemenea, puteţi dona prin Telekom România, telefonie fixă, formând: 0 900 900 301– 10 euro/apel; 0 900 900 303 – 3 euro/apel; 0 900 900 305 – 5 euro/apel *Nu se percepe TVA.
Prin PayPal 
Sau direct, în conturile Fundaţiei Mereu Aproape, cu menţiunea “Claudiu Berechet”.
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU