București, 2 mai 2019 – Fundația Mereu Aproape și partenerii săi au adus fericirea sărbătorilor pascale familiilor cu resurse materiale modeste prin ediția de Paști a programului „Bucurie la cutie”. Deja cu o poveste de șase ani,  programul se desfășoară în cadrul campaniei sociale „Schimbă o viață”, însemnând sute de cutii cu daruri pregătite de fiecare dată.  Cei 542 de beneficiari ai acestei ediții provin din familii, precum și din grădinițe și școli din București și din județele: Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea.
Compania Sika România, Școala Pro Ingenio, restaurantul franciză Dabo Doner Romania și Liceul Teoretic Școala Mea sunt partenerii Fundației care au dăruit din inimă cutiile încărcate cu alimente, cu haine și încălțăminte, cu rechizite și jucării. De această dată, familiile au primit și vouchere cadou pentru a le putea oferi copiilor lor experiența unei mese gustoase și sănătoase la restaurant.

Bucuria beneficiarilor a putut fi citită pe chipul lor, dar și prin cuvintele pe care le-au întors către donatori: „Am o rugăminte și acea rugăminte este să le transmiteți mii de mulțumiri din partea noastră familiilor care se gândesc la noi și multă sănătate” – familia Soare, județul Giurgiu; „Vă mulțumim mult pentru implicare! Toate hainele sunt numai bune și binevenite! – familia Bango, județul Mureș; „Mulțumim pentru cadourile primite. Fetele au fost foarte bucuroase și toate se potrivesc foarte bine. Mulțumim frumos pentru tot ce faceți pentru noi! – familia Voicilaș, județul Prahova.
Ne bucurăm că la această ediție «Bucurie la cutie» am avut alături parteneri cu tradiție ai Fundației Mereu Aproape, dar și noi donatori, care s-au implicat cu toată inima pentru a-i face fericiți pe copii. Este încă o dovadă că sufletele bune există și vor să îi ajute pe cei cu care destinul a fost mai puțin generos. Le mulțumim pentru sprijin și entuziasm!”, a spus Maria Ioniță, Project Managerul campaniei „Schimbă o viață”.

 
Programul „Bucurie la cutie” se desfășoară din anul 2013 în cadrul campaniei „Schimbă o viață” a Fundației Mereu Aproape și este menit să îi sprijine pe românii care fac tot posibilul să trăiască demn, ai căror copii merg la școală și au rezultate bune la învățătură. Sunt români care nu se lasă doborâţi de greutăţile vieţii și copii care nu ştiu ce gust are ciocolata, ce este un televizor sau o ţară pentru că nu au avut, nu au văzut sau nu au străbătut-o.

Fundația Mereu Aproape a luat naștere acum 14 ani. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, a ajutat peste un milion de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy. A contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați, a construit 81 de case și a salvat viața a peste 500 de copii și adulți. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 14 milioane de euro. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro şi pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.