De ziua iubirii, sute de oameni au înroșit treptele Muzeului Național de Istorie a României cu perechi de pantofi roșii, candele și flori. Toți au venit pentru a se alătura cauzei susținute de Fundația Mereu Aproape și au spus stop violenței împotriva femeilor.
 
Evenimentul “Dragostea poartă Pantofii roșii” s-a bucurat de participarea unor autorități marcante și a reprezentanților Corpului Diplomatic în România: Viorica Dăncilă,
Prim-ministrul României alături de Ana Birchall, Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Natalia-Elena Intotero, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Carmen Daniela Dan, Ministrul Afacerilor Interne, Rovana Plumb, Ministrul Fondurilor Europene, Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii, Ioana Bran, Ministrul Tineretului şi Sportului, Anca Alexandrescu, Consilerul onofic al premierului, Gabriela Firea, Primarul General al Muicipiului București, alături de Silvia Radu, Primarul Interimar al Municipiului Chișinău și de George Ivașcu, Ministrul Culturii și Identității Naționale, Dr. Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, E.S. Dna. Tamar Samash, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar Statul Israel, E.S. Dl. José Guillermo Ordorica Robles, Ambasadorul Mexicului la Bucureşti, Elizabeta Kirn Kavčič,
Prim–Consilier Ambasada Republicii Slovenia, Ana-Maria Curbet, reprezentanta Ambasadei Elveției, Gabriela Szabo, Director General, Clubul Sportiv Municipal București alături de Echipa de handbal CSM București, Elisabeta Lipă, Dorina Grunfeld, Consilierul Vicepremierului Grațiela Gavrilescu, Răzvan Ciobanu.

Evenimentul face parte din campania de informare și de conștientizare a numărului de victime ale violenței în familie, în special asupra femeilor, a Fundației Mereu Aproape. Datele privind violența împotriva femeilor sunt îngrijorătoare, cifrele arătând că, în România, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde.
 
“De ce pantofii roșii? Pentru că reprezintă forță și încredere, pentru că renunți greu la ei… pentru că o femeie cu pantofii roșii se simte puternică și poate să lupte! Artista mexicană Elina Chauvet a creat, în 2009, un proiect artistic urban de scurtă durată dedicat femeilor ucise. Pe lângă instalarea operei ei în alte colțuri de lume, mii de oameni au fost inspirați de ea și cu toții am transformat pantofii roșii în simbol global al luptei împotriva violenței în familie, fiecare în felul său. Prin acest proiect al Fundației Mereu Aproape, noi tragem în felul nostru un semnal de alarmă, prin intermediul acestui simbol internațional, și spunem că dragostea poartă pantofi roșii și că violența nu înseamnă iubire!”, spune Alessandra Stoicescu, Președintele Fundației Mereu Aproape.
 
Cifrele privind violența împotriva femeilor la nivel european sunt alarmante: peste 250 de milioane de femei și fete din Uniunea Europeană sunt victimele violenței. La nivelul societății, ca urmare a violenței sexuale, în Uniunea Europeană costurile se ridică 226 de miliarde de euro. Tot la nivel european, una din 10 femei a fost supusă hărțuirii sexuale sau urmăririi obsesive prin intermediul noilor tehnologii. Iar 75% dintre femeile care ocupă poziții decizionale superioare au fost nevoite să suporte acte de hărțuire sexuală.
În România, în 2016, la Ministerul de Interne au fost înregistrate peste 35 de mii de cazuri de violență în familie. Dintre acestea, 64 au fost atât de dure, încât au dus la moarte, iar alte 64 au fost încadrate la tentative de omor. Conform estimărilor, în doar 20% dintre situații se depune plângere. Iar în ultimele 25 de luni, 76 de femei au fost ucise de partenerii lor.
 
Fundația Mereu Aproape a luat naștere acum 13 ani. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, a ajutat peste un milion de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy. A contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați, a construit 81 de case și a salvat viața a peste 400 de copii și adulți. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 10 milioane de euro.