Un an de război a reușit să împrăștie în lumea largă milioane de ucraineni. Au fugit din calea bombelor și a atrocităților. Din noiembrie anul trecut, mulți alții au început să fugă de frigul, sărăcia și întunericul la care îi condamnă invazia rusă. Astfel de oameni am găsit și noi acum câteva zile în Tabăra de Refugiați de la Rădăuți, singura tabără permanentă care mai există la granița României cu Ucraina.

Irina are 24 de ani. La ea, războiul nu a ajuns cu bombe și soldați ruși. La ea, au ajuns consecințele invaziei: frigul, lipsa curentului electric și frica. Înainte de Crăciun, Irina s-a refugiat în România. Era însărcinată și singură. Din ianuarie, de când a născut-o pe MILANA, sunt două suflete unite, puse la adăpost românesc.
„Totu-i bine, este mâncare, ne dă, tot bine”, spune tânăra mămică ce-și strânge bebelușul la piept.

Vorbele bune și recunoștința le poți aduna de la fiecare refugiat care a stat, fie și puțin, în tabăra de la Rădăuți. Pentru mulți, casele modulare ale Satului Speranței făcut de Fundația Mereu Aproape și corturile Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost, și încă sunt, ancore de siguranță.
„Avem patru mii de refugiați trecuți prin tabără de la începutul taberei”, ne spune Marius Tăuteanu, Coordonatorul Taberei de Refugiați Rădăuți. „La inceputul taberei am avut si 500 de persoane simultan, era un tranzit chiar de 200 de persoane pe zi”, ne explică domnia sa.

Refugiații din tabăra de la Rădăuți primesc trei mese calde pe zi. Pentru suplimentarea hranei și pentru igiena oamenilor și a locului, Fundația Mereu Aproape a mai trimis în urmă cu câteva zile încă un transport umanitar. Toate produsele au fost cumpărate din fondurile strânse prin SMS în campania „Uniți pentru copiii războiului”.

Printre refugiații rămași și acum în tabără se află și Sveta, o ucraineancă de 38 de ani.
„Primele zile când am venit.. că aici zbura și avioane, zbor și tot, mă temeam, și când împușca de sărbători, că na!, oamenii sărbătoreau și până m-am învățat…”, spune ea.

Sveta are trei băieți. Cel mic are 8, cel mare 16 ani. Pe toți i-a adus cu ea la Rădăuți pentru că doar așa pot continua școala, lucru pentru care este foarte recunoscătoare: „Suntem bucuroși că ne-au primit pe noi, aici este și lumină și tot, băiatul cel mare o început școala online, căldură, mâncare”, ne-a mărturisit ea, adăugând: „Eu îs tare mulțumită c-am venit încoace! Tare-s mulțumită că românii ne-o primit pe noi, mulțumită tare, tare, tare!”.

Recunoștința Svetei și a celorlalți refugiați ucraineni sunt pentru românii care i-au preluat în tabără, pentru cei pe care nu îi cunosc dar i-au ajutat și pentru omul care, un an, a coordonat Tabăra de Refugiați de la Rădăuți.

Tabăra a fost ultima misiune a colonelului Marius Tăuteanu. După 32 de ani de carieră militară, domnul colonelul s-a retras. A rămas însă cu sufletul împărțit în patru mii de bucăți, una pentru fiecare refugiat care i-a trecut prin față. A plecat în rezervă sperând că ucrainenii își vor găsi liniștea după care tânjesc.