Prima lună de toamnă a adus multă bucurie și energie în sufletele copiilor dornici să revină în clase, să își revadă colegii ca să învețe împreună în bănci, ca să poată vorbi din aceeași încăpere cu dascălii lor. Iar partenerii noștri le-au sporit bucuria multora dintre elevii care îndrăgesc școala și pe care noi, prin programele Fundației, îi încurajăm și îi susținem să învețe, oferindu-le ghiozdane, rechizite și cărți pentru noul an școlar și pentru a-și dezvolta cunoștințele. Cum pentru mulți dintre ei accesul la învățarea online nu a fost ușor de-a lungul perioadei de pandemie, toate aceste daruri i-au ajutat să reia studiile cu sârguință pentru a recupera golurile din bagajul de cunoștințe și pentru a merge mai departe.
Împreună cu RURIS, am ajuns la 5.000 de elevi de la 44 de școli din toață țara cu ghiozdane noi și complet echipate pentru cursuri și cu îndemnul de a merge în continuare la școală, de a-și construi perspectiva în viață prin propriile forțe. Au fost surprinși, au fost încântați, s-au simțiti încurajați și încrezători, așa cum v-am povestit în materialul dedicat lor: https://fundatiamereuaproape.ro/fundatia-mereu-aproape-si-ruris-lupta-impotriva-abandonului-scolar-5-000-de-elevi-din-44-de-scoli-din-toate-regiunile-tarii-au-primit-ghiozdane-complet-echipate-pentru-noul-an-scolar/
Tot în cadrul campaniei „Lăsați-mă să învăț”, cu sprijinul Sika România, am susținut alți 111 copii să își dezvolte pasiunile pentru diferite domenii și să simtă emoția de a descoperi lucruri interesante despre lume prin intermediul cărților. Partenerul nostru le-a făcut bucuria de a le oferi cărți pe care nu le mai văzuseră niciodată și pe care familiile lor nu le-ar fi putut cumpăra. Au deschis curioși cutiile și au găsit comori neașteptate răsfoind paginile cărților primite și citind mesajul transmis despre bogăția imensă pe care fiecare o are mâini, educația. Despre ei ați aflat detalii aici https://fundatiamereuaproape.ro/111-copii-afectati-de-pandemie-din-11-judete-ale-tarii-au-primit-carti-si-rechizite-cu-sprijinul-sika-romania-si-al-fundatiei-mereu-aproape/
Platforma www.ajuteu.ro îi așteaptă permanent pe români pentru a da glas dorințelor și nevoilor pe care nu le pot rezolva singuri și, totodată, pentru a aduna gesturile de generozitate ale celor care vor să ajute.
Multe povești au fost așternute și continuă să fie scrise aici și multe soluții și rezolvări au venit de la generoși. Andrada Precup, adolescenta cu o voce de aur născută fără vedere, care a reușit să devină independentă cu ajutorul ochelarilor inteligenți primiți prin campanie, ne-a trimis vești frumoase. Andrada a continuat studiul pentru școală, a ținut legătura și cu prietenii chiar dacă nu s-au întâlnit în această perioadă. „Pot să spun că, de când am primit dispozitivul OrcamMyEye, nu-mi mai fac griji în legătură cu cititul cărților în format fizic și pot afla singură ce culoare au obiectele din jur. Sigur că el are mai multe facilități precum recunoașterea fețelor sau a produselor. Mă bucur din plin de el și le mulțumesc încă o dată celor de la campania Ajut eu pentru că mi-au deschis drumul către multe posibilități și datorită lor pot vedea viața cu alți ochi.” Andrada ne-a povestit cu emoție despre realizarea sa de suflet: „De curând am filmat videoclipul primului meu single și vă mărturisesc că sunt foarte încântată, pentru că, deși eu am mai înregistrat câteva melodii, aceasta este prima piesă care va avea și o poveste. Ca și în multe alte cântece, este vorba despre iubire, sentimentul care ne ține vii și ne unește de fiecare dată.”
Cu bunătate și căldură, i-ați ajutat să pășească într-o nouă etapă din viața lor pe copiii pe care îi sprijinim împreună prin campania medicală „Vreau să Ajut”.
Diagnosticată cu osteosarcom la femurul drept, Vlada Dulgheri a făcut în luna septembrie operația complexă pentru fixarea protezei tumorale personalizate pentru genunchi, la Spitalul de Copii Dr. Victor Gomoiu din București. Vlada se simte foarte bine după operație și face programul de recuperare obligatorie ca să se adapteze la „piciorul nou”. Vă dăruim frumoasele gânduri și urări ale Mariei Dulgheri, mama Vladei, care ne vorbește despre parcursul fetiței: „Vom continua curele de chimioterapie care ne-au mai rămas ca să o facem bine pe Vlada. Tot ce am reușit a fost posibil datorită lui Dumnezeu la care m-am rugat și în care am avut mereu speranță, datorită dumneavoastră care ne-ați ajutat când nici nu aveam de undeva vreo speranță și datorită oamenilor cu suflet mare care au donat. Vă dorim tuturor multă, multă sănătate și curaj în toate, cu puterea și plăcerea dumneavoastră de a mai ajuta și alți copii aflați și ei în situația noastră sau poate și mai grav decât suntem noi. Vă îmbrățișăm și vă mulțumim în fiecare zi!”.
Pe Patrick Jerlăianu, micuțul de trei anișori pe care îl cunoașteți de anul trecut, îl sprijinim împreună cu terapiile de recuperare pentru trei luni și cu o testare genetică la un laborator din SUA al cărei scop este de a încadra mutațiile genetice de care suferă într-un sindrom. În urma nenumăratelor ore de kinetoterapie, Patrick a făcut primii pași susținut de mânuțe și va continua să lucreze pentru a reuși să meargă singur în picioare. „Sprijinul dumneavoastră este un ajutor enorm de mare care ne-a venit ca o mană cerească. Veniturile noastre merg în mare parte în recuperarea lui Patrick pentru că vrem sa îl vedem că merge în picioare. Acum, cu tot acest ajutor pe care ni l-ați oferit când nici nu ne așteptam, cu siguranță Patrick va face și mai multe progrese. Tuturor persoanelor care binevoiesc să doneze pentru copiii pe care îi ajutați, le mulțumim!”, a spus Cristina Jerlăianu, mama lui Patrick.
Din fondul de solidaritate al campaniei „Vreau să Ajut” am sprijinit-o și pe Ana Maria Spandole de opt ani, care suferă de stenoză bilaterală artere renale, cu cheltuielile aferente internării sale la Clinica din Munchen, Germania, unde a făcut operația endovasculară pentru fixarea de stenturi la rinichi.
Despre evoluția celorlalți copii și tineri pe care i-am ajutat și al căror tratament a început în septembrie, vom reveni cu vești și detalii în perioada următoare.
Le puteți fi în continuare alături copiilor printr-un gest simplu de generozitate care poate produce o mare schimbare în viața lor. Orice SMS de 2 Euro trimis la numărul 8848 va contribui la fondul de solidaritate al campaniei „Vreau să Ajut” din care vor fi sprijinite financiar atât cazurile medicale vizibile pe posturile TV ale Intact Media Group, pe site-ul FMA, pe Facebook, dar și cele nemediatizate. Numărul de SMS 8848 este dat de operatorii de telefonie mobilă Telekom Romania Mobile, Vodafone Romania, Orange și DigiMobil campaniei „Vreau să Ajut” și NU are recurență, iar valoarea unui sms este de 2 euro.
Ne puteți susține proiectele prin donații folosind variantele din meniul AJUTĂ ȘI TU! de pe site-ul nostru https://fundatiamereuaproape.ro/
Puteți lua legătura cu noi la adresa de mail office@fundatiamereuaproape.ro sau telefonic, la numerele: 021.527.19.94, 021.527.19.95, 021.527.19.96.
Suntem aici să ajutăm împreună!