Au trecut două zile de la încheierea minunatului proiect Tabăra copilăriei, prilej pentru a analiza impactul său asupra copiilor participanți și pentru a trage concluzii.
Anul acesta, elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială Tătărăștii de Jos, județul Teleorman, au avut șansa de a fi selectați de organizatorii taberei – Fundația mereu Aproape și Sika România în acest minunat proiect, un proiect al faptelor bune, închinat copiilor aflați în zone defavorizate.
De cum au fost anunțați despre posibilitatea participării gratuite în săptămâna ,, Școala altfel” la o tabără de cinci zile la Bușteni, copiii s-au pus serios la lucru pentru a fi siguri că vor fi nominalizați și au creat compuneri cu tema Ce înseamnă să fii responsabil, exersându-și astfel conceptul despre această abilitate pe care au manifestat-o cu prisosință pe parcursul celor cinci zile de activități ale taberei.
Bucuria selectării lor a fost nemăsurată. Pe parcursul celor două luni dintre selecție și participare numărau nerăbdători zilele și își imaginau cum va fi. Și-au făcut planuri, visuri, speranțe și pe 23 aprilie 2018, visurile lor au devenit realitate – aveau să participe la prima tabără din viața lor, iar trei dintre elevii participanți aveau să vadă întâia oară muntele.
Drumul, deși a durat trei ore, li s-a părut scurt, căci l-au parcurs cu voioșie și nerăbdare.
Înainte de a porni la drum, i-am propus fiecăruia să țină un jurnal de călătorie în care să își noteze pentru început așteptările, emoțiile, apoi, impresiile din fiecare zi. Ne-am dorit astfel ca elevii să dezvolte pe parcursul celor cinci zile și abilitățile de comunicare și gestionare a emoțiilor, atât de necesare în viața cotidiană.
Odată ajunși, nu pot exprima bucuria din ochii lor când au văzut panorama de la ferestrele hotelului, măreția Muntelui Caraiman dominând întreaga zonă.
Iubind sportul, norocul copiilor de la țară fiind acela că încă mai bat mingea pe maidan, s-au bucurat văzând că în curtea hotelului există terenuri de sport amenajate pentru fotbal și tenis. Acestea au fost locul în care și-au desfășurat activitățile de după-amiază, locul în care și-au consolidat relația de grup și au legat prietenii parcă mai strânse decât până acum.
Copii sociabili fiind, s-au atașat rapid de cele trei reprezentante ale Fundației Mereu Aproape, Maria, Loredana și Alice, care le-au animat cu grijă și dragoste fiecare zi a șederii lor la Bușteni și au legat prietenii cu acestea.
Fiecare zi petrecută a fost unică, cei douăzeci și trei de copii s-au implicat responsabil în fiecare activitate care, pe lângă scopul recreativ, a avut și un scop educativ și unul psiho-social.
Astfel, copiii au avut posibilitatea să cunoască un colț din geografia României vizitând prin drumețiile noastre Munții Bucegi și urcând cu telefericul până la Babele și la Sfinx, dar și-au însușit și noțiuni despre flora și fauna montană, au citit pe Wikipedia despre legendele locurilor, legenda Cascadei Urlătoarea fiind cea care i-a impresionat cel mai mult.
După drumeții, copiii s-au bucurat de un program de odihnă, având posibilitatea să se cunoască mai bine, să socializeze în alt mediu decât cel școlar, fiind cazați câte trei în cameră, iar după-amiaza și-au petrecut-o cât mai sănătos posibil făcând sport: fotbal, ștafetă, săritul coardei, badminton, freesby, fiind jocurile pe care aceștia le-au practicat cu drag și care le-au oferit posibilitatea de a-și dovedi spiritul de echipă, fair-play, prietenia.
Seara a constituit cea de-a treia parte a programului în care elevii au cântat, au dansat, au văzut un film și și-au învins timiditatea împărtășindu-ne gândurile din jurnalul de călătorie.
Vorbitul în public a fost plin de emoții pe care fiecare copil a reușit să și le stăpânească punându-și în valoare sentimentele pozitive: bucurie, fericire, speranță, prietenie, colaborare.
Au trecut astfel, pe nesimțite, cinci zile unice pentru copiii din comuna Tătărăștii de Jos, totul culminând cu petrecerea de final în care DISTRACȚIA a fost cuvântul pe care ei i l-au atribuit. Și nu avea cum să fie altfel, căci petrecerea a avut tot ce se impune unui astfel de eveniment: tort, confetti, decorațiuni, muzică și muuultă voie bună.
Drumul de înapoiere a fost un prilej pentru a ne întoarce în istoria noastră națională, vizitând, în anul Centenarului, una dintre reședințele de vară ale întemeietorului statului național România, regele Ferdinand, castelul Peleș fiind un alt punct de atracție. Aici, copiii au avut prilejul de a afla despre familia regală a României și despre rolul acesteia în întemeierea României moderne. Cu toții s-au visat prinți și prințese călcând pe treptele învelite în covoarele orientale ale castelului și și-au exprimat emoția gândindu-se că pășesc pe aceleași trepte pe care începând cu 1883, când a avut loc inaugurarea oficială a Peleșului, a călcat și regele Carol I.
Ajunși acasă, cu toții au trăit un sentiment de nostalgie gândindu-se că visul frumos a luat sfârșit, că trebuie să se desprindă din lumea de basm în care prinți și prințese trăiau la poalele Muntelui Caraiman și să revină la realitatea cotidiană, dar cu certitudine vor păstra în minte amintiri de neuitat. În afara acestor minunate amintiri, elevii noștri au rămas și cu valori morale solide: au dovedit că sunt o echipă capabilă să colaboreze și să se ajute reciproc, au dovedit că sunt empatici și că prietenia este cea mai frumoasă relație interumană.
În numele acestor valori, elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială Tătărăștii de Jos vă mulțumesc și vă roagă, dragi îngeri ai Fundației Mereu Aproape, să nu vă opriți aici! Proiectul trebuie să continue pentru ca ,,și alți copii să aibă ocazia să viziteze locurile minunate ale țării” (așa cum mi-a mărturisit Teodor Stănilă, povestitorul grupului nostru).
Profesor coordonator,
Brătescu Penelopa
Școala Gimnazială Tătărăștii de Jos
Publicat pe data de 30 aprilie 2018
în Fără categorie