Pentru un tată din București, cea mai mare dorință este să îi dăruiască puștiului său a doua viață. Copilul, născut prematur, suferă de mai multe afecțiuni și are nevoie de transplant de ficat. Ar trebui să îl facă în Italia iar tatăl să fie donator. *** Dacă finanțarea pentru transplant este rezolvată, Victor și părinții sunt blocați de lipsa fondurilor pentru celelalte cheltuieli. Altfel spus, banii pentru operație există dar puștiul nu are cum să ajungă la ea și cum să stea măcar o jumătate de ani sub supraveghere medicală. Șansa lui Victor la sănătate depinde acum de bunătatea noastră, a tuturor. Printr-o donatie de 2 euro la numarul de sms 8848 alimentati fondul de solidaritate al campaniei „Vreau sa Ajut” din care va fi sprijinit Victor dar si alti copii.
Din cauza tensiunii arteriale a mamei, Victor a venit pe lume prematur, cu o greutate puțin peste două kilograme. A luat la naștere nota șase și a avut nevoie de oxigen, de perfuzii pentru rehidratare si de administrare intravenoasă a antibioticelor. In a treia zi de viata, Victor a fost transferat de la Spitalul Municipal la Grigore Alexandrescu. După mai multe investigații, medicii l-au dus pe nou-născut în sala de operație.
Medicii români au scris negru pe alb că transplantul nu poate fi făcut în România. La începutul lui septembrie, pușitul trebuie să ajungă la chirurgul Jean De Ville de Goyet, specialistul care i-a salvat viața și Dianei, fetița ajutată de Fundația Mereu Aproape împreună cu donatorii din Campania “Vreau să ajut. Prognosticul sumbru apasă greu pe umerii și în sufletul acestui tata care, cu o bucățică din ficatul său, îi poate oferi fiului sănătatea.
Dacă doriți să îl ajutați pe Victor, puteţi dona în conturile Fundației Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei şi în euro, cu numele „Victor Ionescu”.
- Românii din străinătate pot contribui online sau prin Paypal menționând numele ei. Orice sumă contează!
Conturi Fundatia Mereu Aproape
CIF 18212553:
în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU>