Donează la 8848
Trimite SMS pentru a dona
Proiect Social

Extindem „Școli cu suflet” în București și avem nevoie de sprijinul tău

După succesul programului pilot și numeroasele solicitări primite din partea școlilor și părinților, proiectul „Școli cu suflet” intră într-o nouă etapă. Cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, ne propunem să ducem programul direct în școli și licee din București, acolo unde este cea mai mare nevoie.
Sumă necesară 90.000
Donează acum
Săgeată

La finalul anului 2025, Fundația Mereu Aproape, alături de Asociația Supereroilor, a încheiat cu succes proiectul pilot „Școli cu suflet”, o inițiativă care propune o educație trăită altfel: cu mai multă empatie, mai multă prezență și mai mult respect pentru ritmul fiecărui copil, în special al celor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES).

În doar trei luni, între septembrie și decembrie 2025, 40 de profesori și 10 părinți de copii cu CES au lucrat împreună într-un spațiu sigur, unde au putut să pună întrebări, să își recunoască vulnerabilitățile și să caute soluții reale pentru provocările din clasă și din familie. I-a unit aceeași dorință: să vadă copilul dincolo de etichete și să construiască relații autentice, bazate pe încredere.

Rezultatele au depășit așteptările. Profesorii au descoperit instrumente practice pentru incluziune, iar părinții au simțit că sunt ascultați și sprijiniți. Cel mai important însă: s-a creat o punte reală între școală și familie.

De ce este nevoie de continuarea proiectului

În România, peste 70.000 de copii sunt înregistrați cu cerințe educaționale speciale. Mulți dintre ei învață în școli de masă, în clase unde profesorii își doresc să îi sprijine, dar nu au întotdeauna instrumentele necesare.

Realitatea din școli ne-a arătat un lucru clar: profesorii vor să ajute, dar au nevoie de sprijin, formare și un spațiu în care să poată vorbi deschis despre dificultățile lor.

În timpul proiectului pilot, cadrele didactice au spus că acest tip de formare le lipsea.

Următorul pas: extinderea proiectului în 18 școli din București

După succesul programului pilot și numeroasele solicitări primite din partea școlilor și părinților, proiectul „Școli cu suflet” intră într-o nouă etapă. Cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, ne propunem să ducem programul direct în școli și licee din București, acolo unde este cea mai mare nevoie.

Ce vom face concret:

  • vom organiza sesiuni intensive de formare pentru profesori în 18 unități de învățământ;

  • vom susține workshopuri despre comunicare empatică, incluziune și prevenirea burnoutului;

  • vom crea spații de dialog și consiliere pentru părinți;

  • vom monitoriza progresul participanților prin exerciții și feedback într-o platformă digitală dedicată;

  • vom organiza o dezbatere publică despre CES în România și standardele internaționale.

Un element esențial al extinderii este faptul că profesorii formați în prima etapă vor deveni speakeri și ambasadori ai proiectului, contribuind la schimbarea culturii din propriile școli.

Impactul pe care vrem să îl construim împreună

Prin această extindere, ne propunem:

  • formarea a peste 600 de profesori din București;

  • implicarea activă a părinților copiilor cu CES;

  • implementarea programului în 18 școli pilot;

  • crearea unei comunități de profesori ambasadori ai empatiei;

  • dezvoltarea unui model scalabil de educație incluzivă, care poate fi extins la nivel național.

Pentru că, în realitate, schimbarea în educație începe cu oamenii din clasă.

Educația începe cu empatie

Mulți copii cu CES nu au nevoie doar de adaptări curriculare. Au nevoie, înainte de toate, de un adult care îi vede, îi înțelege și crede în potențialul lor, iar„Școli cu suflet” exact asta face: îi ajută pe profesori să devină acel adult.

Primele rezultate ne arată că schimbarea este posibilă. Profesorii care au participat deja în proiect duc mai departe ideile în școlile lor, iar cererile pentru extinderea programului continuă să apară. Acesta este, de fapt, începutul unui lanț de bine în educație.

Cum poți ajuta

Pentru a duce proiectul în cele 18 școli și a forma sute de profesori, avem nevoie de sprijinul comunității. Poți contribui la continuarea proiectului „Școli cu suflet” printr-o donație. Fiecare contribuție înseamnă: mai mulți profesori pregătiți pentru incluziune; mai mult sprijin pentru părinți; mai multe șanse pentru copiii cu CES să își găsească locul în clasă și în societate.

Împreună putem construi școli în care fiecare copil este văzut, înțeles și susținut.

Donează și ajută-ne să ducem „Școli cu suflet” mai departe!

Modalități de donație

Alege metoda preferată pentru a sprijini acest caz

Card bancar

Securizat

Plată online rapidă și securizată cu orice card bancar.

Redirecționează 3.5%

Formular 230

Formular 230 pentru persoane fizice. Fără costuri suplimentare.

Transfer bancar

RON / EUR

Transfer direct în contul fundației. Click pentru a copia IBAN.

Conturile fundației
RON: RO86BTRL000AJUTEU8848RON
EUR: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR

Sponsorizare 20%

Companii

Pentru companii - Redirecționare impozit pe profit.

PayPal

Global

Va fi disponibil în curând.

Donează

Donația TA poate vindeca

1
2
3

Cardul va fi debitat automat lunar. Poți anula oricând.

Vei primi un email de confirmare. La donație lunară, te poți dezabona oricând din email.

📍 Unde găsesc codul?

Unde găsești codul cazului
Plată securizată prin NETOPIA Payments
Săgeată

Alte proiecte sociale care au nevoie de sprijinul tău

Descoperă și alte proiecte esențiale care fac diferența

EMPATIE

GRIJĂ

SPRIJIN

AI NEVOIE DE AJUTOR?

SPUNE-NE CUM TE PUTEM AJUTA!

CONTACTEAZĂ-NE
Donează la 8848
Trimite SMS pentru a dona