Donează la 8848
Trimite SMS pentru a dona
PANTOFII ROŞII, PE TREPTELE ATENEULUI ROMÂN

PANTOFII ROŞII, PE TREPTELE ATENEULUI ROMÂN

România are, din 25 martie 2026, o lege a femicidului. Pentru prima dată în legislația națională există definit femicidul, iar fapta va putea fi pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar pe viață. Anul trecut, în 2025, în România au avut loc 59 de cazuri de femicid. Asta înseamnă că, lunar, câte cinci femei au fost ucise. Sau că, în medie, o femeie este ucisă o dată la șase zile.
Donează acum
Săgeată

România are, din 25 martie 2026, o lege a femicidului. Pentru prima dată în legislația națională există definit femicidul, iar fapta va putea fi pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar pe viață. Anul trecut, în 2025, în România au avut loc 59 de cazuri de femicid. Asta înseamnă că, lunar, câte cinci femei au fost ucise. Sau că, în medie, o femeie este ucisă o dată la șase zile.

În 2018, Fundația Mereu Aproape, prin președintele ei, Alessandra Stoicescu, a adus pe treptele Muzeului Național de Istorie un gest simplu și radical: pantofi roșii — simbol al solidarității cu victimele violenței domestice. România i-a văzut, i-a fotografiat, i-a distribuit. Și a continuat să-și piardă femeile și copiii.

Pe 31 martie 2026, pantofii roșii revin, de această dată pe treptele Ateneului Român. Nu pentru că nimic nu s-a schimbat ci tocmai pentru că, deși totul părea că se schimbă, în casele României lucrurile au rămas la fel.

2018-2026, opt ani cu un bilanț cutremurător:

  • Peste 500 de femei ucise de partenerii lor în ultimul deceniu
  • O femeie pe săptămână moare în propria casă, ucisă de cel alături de care dormea
  • 7 copii minori și-au pierdut viața în 2025 din cauza violenței domestice — uciși de părintele care ar fi trebuit să-i protejeze.

Victimele nu sunt statistici. Sunt mame, sunt fete, sunt copii care nu au apucat să crească și sunt și bărbați uciși de partenerele lor. Toți au murit în numele a ceva ce se chema iubire. Dar iubirea nu înseamnă violență. Nici verbală, nici fizică.

Pe 31 martie 2026, Alessandra Stoicescu, președintele Fundației Mereu Aproape și realizatorul podcastului Shero ne invită să transpunem o realitate crudă într-un gest simbolic. La ora 15.00, Sandra ne așteaptă să lăsăm o pereche de pantofi roșii pe treptele Ateneului Român, ca simbol al unei vieți frânte, al unei frici imense. Cu această imagine grea în minte, tot pe 31 martie, la 19.00, tot la Ateneul Român începe primul Shero Talk cu public, un dialog despre violenţa în familie, despre iubirea care ucide, despre urgenţa schimbării.

La Shero Talk – Dragostea poartă pantofii roșii, vor urca pe scenă, alături de Sandra, Părintele Vasile Ioana și Cynthia Loris DaCosta Mesquita. O femeie care a trecut prin violență domestică și a ales, în ciuda durerii, să meargă mai departe. O luptătoare. Va fi un moment care ne va face să simțim, să înțelegem și, poate, să fim mai atenți la realitatea din jurul nostru. Pentru că nu este suficient doar să ascultăm. Schimbarea începe cu noi – cu felul în care vedem, în care reacționăm, în care alegem să nu mai ignorăm ce se întâmplă în jurul nostru.

Și să luptăm pentru înființarea unui Regristru al agresorilor.

Modalități de donație

Alege metoda preferată pentru a sprijini acest caz

Card bancar

Securizat

Plată online rapidă și securizată cu orice card bancar.

Redirecționează 3.5%

Formular 230

Formular 230 pentru persoane fizice. Fără costuri suplimentare.

Transfer bancar

RON / EUR

Transfer direct în contul fundației. Click pentru a copia IBAN.

Conturile fundației
RON: RO86BTRL000AJUTEU8848RON
EUR: RO32BTRL000AJUTEU8848EUR

Sponsorizare 20%

Companii

Pentru companii - Redirecționare impozit pe profit.

PayPal

Global

Va fi disponibil în curând.

Donează

Donația TA poate vindeca

1
2
3

Cardul va fi debitat automat lunar. Poți anula oricând.

Vei primi un email de confirmare. La donație lunară, te poți dezabona oricând din email.

📍 Unde găsesc codul?

Unde găsești codul cazului
Plată securizată prin NETOPIA Payments
Săgeată

Alte proiecte sociale care au nevoie de sprijinul tău

Descoperă și alte proiecte esențiale care fac diferența

EMPATIE

GRIJĂ

SPRIJIN

AI NEVOIE DE AJUTOR?

SPUNE-NE CUM TE PUTEM AJUTA!

CONTACTEAZĂ-NE
Donează la 8848
Trimite SMS pentru a dona