Donează la 8848
Trimite SMS pentru a dona
Poveste de Succes
Fundația Mereu Aproape a adus marea mai aproape de persoanele cu dizabilități
Poveste de Succes

Fundația Mereu Aproape a adus marea mai aproape de persoanele cu dizabilități

Pentru multe persoane cu dizabilități locomotorii, mersul la mare nu este un gest simplu. Lipsa infrastructurii adaptate face ca accesul pe plajă și în apă să fie dificil sau chiar imposibil. Prin implicarea în proiecte sociale dedicate accesibilizării litoralului românesc, Fundația Mereu Aproape contribuie la schimbarea acestei realități și la crearea unor experiențe care redau libertatea și bucuria vacanței.
Vezi mai multe
Săgeată

Începând din 2005, Fundația Mereu Aproape s-a alăturat proiectului de accesibilizare a plajelor din România inițiat în 2017 de Asociația Împreună pentru Viitor Constanța. Cu sprijinul sponsorilor, fundația a investit 140.000 de euro în dotări esențiale pentru persoanele cu mobilitate redusă: 200 de metri de covor rulant, 2 elevatoare și 15 scaune flotante amfibii.

Astăzi, datorită acestei implicări, 15 din cele

18 plaje accesibilizate de pe litoralul românesc funcționează cu sprijinul Fundației Mereu Aproape, oferind persoanelor cu dizabilități șansa de a intra independent în mare și de a se bucura de vacanțe fără bariere.

 

Accesul la mare pentru persoanele cu dizabilități în România

În România trăiesc peste 900.000 de persoane cu dizabilități, iar multe dintre ele întâmpină dificultăți atunci când vor să călătorească sau să meargă la mare. Accesul limitat la infrastructură adaptată — rampe, covoare speciale sau echipamente pentru intrarea în apă — face ca experiențe simple să devină complicate.

Prin proiectele sociale pe care le susține, Fundația Mereu Aproape contribuie la schimbarea acestei situații și la crearea unui litoral mai accesibil.

„În România, persoanele cu dizabilități nu au acces la toalete publice, nu pot urca în mijloacele de transport în comun peste tot. Nu este suficient să avem o legislație dacă ea nu este aplicată. Nu au acces pe plajă, dar nu au acces în multe alte locuri pentru că nu există rampe. Aș vrea tare mult ca țara pe care o reprezint și pe care o iubesc să nu mai fie o țară în care persoanele cu dizabilități nu pot ajunge în mult prea multe locuri”, a declarat Alessandra Stoicescu, președintele Fundației Mereu Aproape.

 

Evenimentul „Plajă pentru Toți”, un moment care a arătat că schimbarea este posibilă

Un exemplu concret al impactului acestui proiect a fost evenimentul „Plajă pentru Toți – Ziua Accesibilității la Mare”, organizat  pe 6 august 2025 pe Plaja ADRAS din Saturn, alături de Asociația Împreună pentru Viitor Constanța și Asociația Caiac Smile.

În acea zi, zeci de persoane cu dizabilități au reușit să intre în mare folosind scaunele flotante și infrastructura specială instalată pe plajă. Pentru mulți dintre ei, a fost o experiență emoționantă, așteptată ani întregi.

„Am așteptat 25 de ani să mă pot întâlni din nou cu marea. Astăzi am reușit”, a spus Angela Cohar.

Vacanțe la mare pentru persoane cu dizabilități: 100 de povești care inspiră

Implicarea Fundației Mereu Aproape nu s-a oprit la infrastructură. Anul trecut, 100 de persoane cu dizabilități au beneficiat de vacanțe complete pe litoralul românesc, având posibilitatea să se bucure de mare în siguranță și cu mai multă independență.

Pentru unii dintre ei, a fost cea mai frumoasă experiență de vacanță.

„Este cea mai frumoasă vacanță din viața mea, de când folosesc scaunul rulant. Am mai fost la mare, dar mi-a fost frică să intru purtată pe brațe. Am intrat în mare pe un scaun flotant și a fost minunat”, a povestit Ioana Lazăr.

Pentru Cristian Alexandra, schimbarea a însemnat libertate:
„Folosesc un scaun rulant de 25 de ani, dar de fiecare dată când voiam să vin la mare aveam nevoie de prieteni care să mă care pe nisip și în apă. Acum, aceste dispozitive ne oferă un grad imens de independență.”

Fundația Mereu Aproape continuă proiectele sociale dedicate incluziunii

Prin implicarea în accesibilizarea plajelor din România, Fundația Mereu Aproape își consolidează misiunea de a sprijini proiecte sociale care aduc schimbări reale în viața oamenilor.

Fie că este vorba despre acces la educație, sănătate sau experiențe care aduc bucurie și normalitate, fundația continuă să fie alături de comunități și de persoanele care au nevoie de sprijin.

Pentru că, uneori, o poveste fericită începe cu un moment simplu: prima dată când ajungi din nou la mare.

 

Săgeată

Alte proiecte sociale care au nevoie de sprijinul tău

Descoperă și alte proiecte esențiale care fac diferența

EMPATIE

GRIJĂ

SPRIJIN

AI NEVOIE DE AJUTOR?

SPUNE-NE CUM TE PUTEM AJUTA!

CONTACTEAZĂ-NE
Donează la 8848
Trimite SMS pentru a dona