Donează la 8848
Trimite SMS pentru a dona
Vă mulțumim!
Maria mică are acum o inimioară sănătoasă
Vă mulțumim!

Maria mică are acum o inimioară sănătoasă

La doar câteva zile după ce a fost operată pe cord deschis, Maria mică, așa cum cu drag au alintat-o cadrele medicale, este bine și se recuperează rapid.
Vezi mai multe
Săgeată

Update 9.06.2026: Acum câteva săptămâni vă spuneam povestea Mariei, fetița de doar 2 ani care obosea după câțiva pași, se învinețea atunci când plângea și avea nevoie urgentă de o operație pe cord deschis.

Astăzi revenim cu vestea pe care o așteptam cu toții: Maria a fost operată cu succes.

Pe 4 iunie, dis-de-dimineață, micuța a fost dusă către sala de operație. A fost primul copil care a intrat în intervenție în cadrul celei de-a doua misiuni cardio-pediatrice din acest an. Au urmat ore lungi de așteptare pentru părinții ei și pentru toți cei care au purtat-o în gând.

Operația a fost una complexă și a durat mai mult decât era estimat inițial, deoarece echipa medicală a întâmpinat o dificultate care a necesitat manevre suplimentare și multă atenție, însă intervenția s-a încheiat cu bine.

După operație, Maria a fost transferată în secția de Terapie Intensivă, unde a rămas aproape două zile sub supraveghere atentă. A răspuns bine tratamentului, iar medicii au fost mulțumiți de evoluția ei postoperatorie.

Astăzi, Maria este bine. Recuperarea va continua în următoarele luni, cu răbdare și monitorizare, însă cel mai important pas a fost făcut.

Pentru Naomi și Bogdan, părinții ei, această reușită înseamnă mai mult decât o operație. Înseamnă speranța unei copilării normale pentru fetița lor.

„Nu mă așteptam ca oamenii să se unească atât de repede pentru Maria noastră. Vă mulțumim tuturor celor care ați donat pentru copiii operați în aceste zile și vă mulțumim, Fundației Mereu Aproape, pentru ajutorul oferit. Datorită dumneavoastră am putut face această operație”, a transmis mama Mariei.

Această poveste are un final fericit datorită unei comunități extraordinare de oameni care au ales să fie aproape atunci când a fost nevoie. Fiecare donație, fiecare distribuire și fiecare gând bun au contribuit la șansa pe care Maria a primit-o. În numele familiei și al Fundației Mereu Aproape, vă mulțumim că ați fost parte din această minune.

 

Povestea inițială a cazului Mariei:

Inimioara “găurită” a Mariei trebuie urgent operată

În timp ce alți copii de vârsta ei aleargă fără oprire și descoperă lumea fără griji, la 2 ani Maria obosește repede, doarme mai mult decât ar trebui și se învinețește în jurul gurii atunci când plânge. Medicii au decis că singura ei șansă la o viață normală este o operație pe cord deschis, programată în cadrul noii misiuni cardio-pediatrice, susținută de Fundația Mereu Aproape.

Un început de viață fragil

Maria s-a născut prematur, fragilă ca o păpușă de porțelan. Cântărea doar 2,450 kg, iar mama ei, Naomi, își amintește cum o ținea în brațe și simțea deopotrivă iubire nesfârșită, dar și teama că ceva nu e în regulă.

Și asta pentru că fetița ei transpira când era alăptată și respira greu. Mai mult decât atât, până să părăsească maternitatea, medicii au auzit un murmur la inimioară. Au urmat apoi investigațiile medicale și, inevitabil, diagnosticul: două “găurele” la inimioară.

Medicii le-au explicat părinților că exista posibilitatea ca defectele să se închidă singure pe măsură ce copilul crește. Maria a început tratament medicamentos și a fost monitorizată constant.

O inimă care muncește prea mult

Problemele de la inimioară însă nu a dispărut total odată cu creșterea. În timp ce una dintre “găurele” s-a închis, cealaltă, defectul septal articular, s-a mărit, iar inima Mariei a început să fie afectată de efortul permanent.

Ultimele investigații au arătat un defect septal ventricular de 5-7 mm, cu semnificație hemodinamică importantă și dilatarea ventriculului stâng prin supravolum. Cu alte cuvinte, inima fetiței este obligată să muncească mult mai mult decât ar trebui pentru a susține organismul. Iar consecințele se văd deja în viața ei de zi cu zi.

Astăzi, la 2 ani și 2 luni, Maria cântărește doar 9 kilograme. Obosește după câțiva pași și doarme mai mult decât un copil sănătos. Nici nu e de mirare că părinții ei trăiesc cu frica aceea pe care doar părinții o cunosc: frica de a-și vedea copilul suferind și de a nu putea face suficient.

„Nu o pot lăsa să plângă prea mult… se învinețește. Și atunci o iau în brațe și îi spun că totul va fi bine.”, spune Naomi.

Verdictul medicilor: operația nu mai poate aștepta

Bogdan, tatăl fetiței, lucrează în Germania ca șofer de autobuz. Pleacă des, pentru că trebuie. Pentru că Maria are nevoie de tratamente, de investigații, de șanse. Părinții au sperat că asigurarea medicală îi va ajuta, însă nu pot aștepta, pentru că timpul nu mai are răbdare.

În plus, medicii au decis că operația pe cord deschis trebuie făcută peste doar câteva zile, în cadrul noii misiuni cardio-pediatrice SANADOR, cu sprijinul Fundației Mereu Aproape.

Operația este efectuată pro bono de către chirurgi, însă costurile pentru consumabilele medicale, secția de ATI și spitalizare trebuie acoperite de familie, dar pentru o familie tânără  povara este uriașă.

Hai să-i dăm Mariei copilăria pe care o merită! Fiecare donație, oricât de mică, este o bătaie de inimă în plus pentru Maria.

EMPATIE

GRIJĂ

SPRIJIN

AI NEVOIE DE AJUTOR?

SPUNE-NE CUM TE PUTEM AJUTA!

CONTACTEAZĂ-NE
Donează la 8848
Trimite SMS pentru a dona